Marian Căpăţână, explicaţii NĂUCITOARE în scandalul dintre Bercea Mondial şi Mircea Băsescu

Răsturnare de situaţie în scandalul dintre Mircea Băsescu şi clanul lui Bercea Mondialu. Marian Căpăţână, intermediarul banilor şi omul cheie în tranzacţia de 600.000 de euro, dă explicaţii năucitoare care se bat cap în cap cu stenogramele procurorilor.
Iulian Tudor
05 iun. 2014, 06:12
Marian Căpăţână, explicaţii NĂUCITOARE în scandalul dintre Bercea Mondial şi Mircea Băsescu

„Dumnealor mi-au dat mie 600.000 de euro împrumut, pe care i-am returnat 320.000 de euro”, a declarat Marian Căpăţână la România TV.

Dar stenogramele îl contrazic pe Marian Căpăţână. Bercea Mondialu a fost interceptat de procurori în timp ce le cerea rudelor sale să îi dea „naşului” Mircea Băsescu bani pentru a-l scăpa de închisoare. Intermediar era nimeni altul decât Marian Căpăţână:

„ANGHEL SANDU: Să te duci la Marian Căpățână și să vorbești cu el.(…)Te duci la omul ăla mare, îi dai cinci sute de mii și îi spui să mă scape că sunt bolnav. Să îi faci copii după toate documentele.
STELA: Mă duc, dar numai să mă primească”

Cu cei 600.000 de euro de la Bercea, Căpăţână spune că ar fi cumpărat fabrica Aversa, în parteneriat cu Mircea Băsescu

„Toată confuzia şi toată problema porneşte de la faptul că doi prieteni, eu şi Mircea Băsescu, şi posibili viitori parteneri de afaceri au vrut să salveze o fabrică la care eu ţin foarte mult”, a mai spus Căpăţână la România TV.

Mircea Băsescu trebuie să răspundă în faţa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru acuzaţiile pe care i le aduce fiul lui Bercea Mondial. Florin Anghel susţine că i-a trimis fratelui preşedintelui sume mari de bani, pentru a-i scoate tatăl din închisoare. Potrivit România TV, fiul lui Bercea Mondial a făcut deja două denunţuri.

 

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
AVC-ul, prevenit printr-o injecție? Descoperirea care ar putea salva mii de români de boala ce ucide jumătate din populație. Medic: ”E o soluție ingenioasă, practică”
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii. O voce emblematică a murit. Marele cântăreț a fost ultimul poet al Școlii Genoveze
Playtech.ro
Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR
Adevarul
Fost agent CIA: „Vom înțelege răspunsul Iranului după doliul de 40 de zile de la martiriul lui Khamenei”
wowbiz.ro
Guvernul pune frână scumpirilor la carburanți. Adaosul comercial, limitat prin OUG
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil cine a intervenit înaintea medicilor, după ce băiețelul de 5 ani a căzut de la etajul opt, în București: „El a luat pulsul”
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Alertă în războiul din Orientul Mijlociu: Statele din Golf, pregătite să intre în lupta împotriva Iranului (WSJ)
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj