Tarom are joi o a treia cursă specială Bucureşti – Constanţa

O a treia cursă specială Tarom va decola de la Bucureşti spre Constanţa joi, la ora 21.00, de unde va pleca spre Capitală o oră mai târziu, a anunţat compania Tarom, precizând că zborul are loc la solicitarea pasagerilor, având în vedere blocarea traficului feroviar şi rutier.
Romania TV
09 feb. 2012, 12:02
Tarom are joi o a treia cursă specială Bucureşti - Constanţa

Compania Tarom a precizat, într-un comunicat de presă, că aeronava urmează să decoleze de la Bucureşti la ora 21.00 şi de la Constanţa la ora 22.15.

Potrivit reprezentanţilor Tarom, cursa a fost programată ca urmare a cererilor venite din partea pasagerilor şi în cursul zilei de joi, având în vedere că atât legăturile feroviare, cât şi drumurile între cele două oraşe rămân blocate în continuare. Biletele costă 150 de euro, incluzând toate taxele.

Compania Tarom a mai efectuat, marţi şi miercuri seara, câte o cursă specială de la Bucureşti spre Constanţa şi retur, pentru pasagerii blocaţi în cele două oraşe.

Miercuri, Tarom a efectuat o cursă specială cu un avion Airbus 318 de 120 de locuri, iar cursa charter de marţi seara a fost operată cu un avion ATR42 de 48 de locuri care a aterizat pe Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” la ora 22.10, fără pasageri la bord, şi a decolat înapoi spre Bucureşti la ora 22.58. În aeronava care a plecat marţi spre Capitală s-au aflat 23 de pasageri, printre care şi trei deputaţi – doi ai PDL şi unul din partea minorităţii turco-tătare, care se deplasau către Capitală.

Aflat la bordul aeronavei care a plecat din Constanţa către Bucureşti, deputatul PDL Zanfir Iorguş a spus că această cursă a fost operată în special pentru oamenii care trebuiau să meargă în străinătate şi nu aveau cu ce să ajungă la Bucureşti.

„Erau oamenii care trebuiau să ajungă în străinătate şi nu aveau cu ce să ajungă la Bucureşti din cauza vremii şi atunci TAROM a introdus această cursă specială”, a declarat Iorguş.

El a spus că împreună cu deputatul PDL de Tulcea Marian Avram şi cu deputatul Amet Aledin din partea Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România au încercat să ajungă la Bucureşti încă de marţi dimineaţă, dar nu au reuşit deoarece trenurile fuseseră anulate. Iorguş a adăugat că apoi a plecat cu maşina personală către Bucureşti însoţit de către cei doi colegi, dar de la Feteşti au fost întorşi din drum pentru că nu se mai putea circula din cauza viscolului. Apoi, au sunat la aeroport încercând să afle dacă mai este cursa Constanţa – Timişoara pentru a ajunge acolo, iar de la Timişoara să ia alt avion către Bucureşti, dar li s-a comunicat că nu este această cursă, dar este posibil ca TAROM să introducă o cursă specială de la Constanţa către Bucureşti.

El a mai precizat că ceilalţi doi parlamentari PDL de Constanţa, Constantin Chirilă şi Maria Stavrositu, reuşiseră să ajungă în Bucureşti pentru că plecaseră din Constanţa încă de luni.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Atacant de 1,5 milioane de euro pentru Rapid: „Mult peste nivelul SuperLigii”. Ce transferuri de top mai pregătesc giuleștenii. Exclusiv
Capital.ro
Granițele nu vor mai proteja șoferii sancționați. Schimbarea pregătită la nivel european
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România