Putin a discutat cu preşedintele Poroşenko despre încheierea vărsării de sânge din Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Petro Poroşenko au discutat pentru scurtă vreme vineri, în premieră, în Franţa despre criza din Ucraina, un 'progres fragil' în direcţia încetării vărsării de sânge, scrie AFP, relatează Agerpres.
Romania TV
06 iun. 2014, 18:43
Putin a discutat cu preşedintele Poroşenko despre încheierea vărsării de sânge din Ucraina

Francois Hollande a fost cel care, potrivit anturajului său, ‘i-a adus laolaltă pe Putin şi Poroşenko la Castelul din Benouville, pe marginea ceremoniilor’ ce aniversează împlinirea a 70 de ani de la Debarcarea din Normandia.

Şeful statului rus şi cel ucrainean ‘şi-au strâns mâinile şi au purtat o conversaţie normală. A fost vorba despre un schimb de replici normal şi serios între cei doi conducători’, a detaliat sursa respectivă, precizând şi că Angela Merkel a fost asociată reuniunii.

Kremlinul, care nu îşi conteneşte apelurile la încheierea operaţiunii armate a forţelor ucrainene împotriva insurgenţilor proruşi din estul ţării, a afirmat că Putin şi Poroşenko s-au pronunţat ‘în favoarea încetării cât mai rapide a vărsării de sânge’ şi pentru soluţionarea crizei ‘prin mijloace politice şi paşnice’. Cei doi oficiali au pledat pentru încetarea ‘acţiunilor armate de ambele părţi, atât ale forţelor armate ucrainene, cât şi ale celor ale partizanilor federalizării Ucrainei’, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruseşti de presă.

Pe de altă parte, sursa din cadrul anturajului preşedintelui francez s-a arătat mai prudentă în legătură cu această conversaţie. ‘Un dialog a fost amorsat între cei doi referitor la posibile măsuri de detensionare’, iar ‘modalităţi de implementare a unui armistiţiu vor fi de asemenea discutate în zilele ce urmează’, conform aceleiaşi surse.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Salariu de 3.500 €/lună în Germania pentru o meserie banală. Ce primesc angajații romani după două luni
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte