Ponta reduce lista prezidenţiabililor de stânga: Oprescu sau eu. Isărescu şi Tăriceanu – variante închise

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, la România TV că lista scurtă cu cei care ar putea să candideze la alegerile prezidenţiale din partea partidului său s-a redus, acum rămânând doar două nume: Sorin Oprescu şi Victor Ponta.
Filip Stan
09 iun. 2014, 19:00
Ponta reduce lista prezidenţiabililor de stânga: Oprescu sau eu. Isărescu şi Tăriceanu - variante închise

Victor Ponta a spus că, după ruperea USL din martie, erau mai multe persoane care se aflau pe „o listă scurtă” a prezidenţiabililor PSD. Primul pomenit de Ponta a fost Mugur Isărescu, dar acesta îşi doreşte doar un nou mandat de guvernator. „Sunt convins acum că nu vrea să candideze”, a declarat Ponta.

Al doilea posibil prezidenţiabil era fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.

„Dacă refăceam USL după alegerile europarlamentare, nu am exclus varianta unui tandem cu Călin Popescu Tăriceanu, eu premier, el preşedinte, dar s-a închis şi această variantă pentru că nu mai există USL. Eu cred că domnul Tăriceanu va candida la prezidenţiale, dar cred că ştie şi el că PSD va avea candidat”, a spus premierul.

În aceste circumstanţe mai sunt două variante. „Sorin Oprescu poate candida, dar nu ştiu dacă îşi doreşte foarte mult acest lucru, sau pot candida eu (…) S-au cam redus numele”, a mai spus Ponta.

Acesta a spus că, în cazul în care USL rezista, candidatul acestei alianţe ar fi fost tot Crin Antonescu. „Crin ştia că nu voi candida niciodată împotriva lui. În 2010 eu am spus că nu voi candida niciodată la funcţia de preşedinte al PSD împotriva lui Adrian Năstase. Dacă nu s-ar fi retras el, nu m-ar fi convins nimeni niciodată. Nici Liviu Dragnea, nici Ioan Rus, nici Sebi Ghiţă. Crin nu trebuia decât să ţină USL-ul. Sigur ar fi câştigat. Nu avea cine să câştige împotriva lui”, a comentat Ponta adăugând că decizia ruperii USL ar fi fost luată de Antonescu la insistenţele mai multor oameni, printre care Sorin Roşca Stănescu, Ioan Guşă şi Rareş Bogdan.

Ponta s-a declarat sceptic în privinţa şanselor dreptei de a veni cu un candidat cu reale şanse de succes la alegerile prezidenţiale. „Vor fi mai mulţi candidaţi ai dreptei. Nu au nimic să-i unească. USL-ul n-a fost doar ‘Jos Băsescu’. Noi eram prieteni. Am avut multe lucruri în comun”, a comentat Ponta.

DailyBusiness
Democrații cer demiterea lui Trump invocând pentru prima dată Secțiunea 4 a celui de-al 25-lea amendament
Spynews
Cosmin Zuleam, criminalul lui Adrian Kreiner, este adus azi în România din Inonezia. A fost condamnat la 30 de ani de închisoare
Fanatik.ro
Adrian Porumboiu, discuție incredibilă cu Nicolae Stanciu după penalty-ul ratat pe San Siro: „Tu nu ai văzut că a făcut groapă?” / „De-aia am dat tare”
Capital.ro
S-a stins un actor legendar. Toată lumea îl plânge. E doliu în lumea filmelor: A fost întotdeauna un adevărat maestru
Playtech.ro
Cum verifici câte puncte de penalizare ai pe permis în 2026? Toate schimbările anunţate
Adevarul
Fiul de miliardar o ține în joc pe Simona Halep. Fosta campioană, implicată în organizarea turneului de la Cluj
wowbiz.ro
Cătălin Crișan a ajuns de nerecunoscut, la doi ani după problemele de sănătate! Imaginile care i-au șocat pe fanii artistului: „Eu nu cred că e…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Teo Trandafir a dormit în același pat cu Julio Iglesias! Prezentatoarea a dezvăluit totul în platoul „Follow us”. Cum a reacționat Ilinca Vandici
iamsport.ro
MM Stoica l-a rugat insistent pe Becali să nu îl transfere pe Moruțan! Care este motivul pentru care nu îl vrea la FCSB
MediaFlux
Se taie pensiile românilor. Cine vor fi cei afectați în februarie
stirilekanald.ro
VIDEO Emil Gânj, căutat de FBI! Primul indiciu cu privire la locul în care se ascunde de peste 6 luni
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day