Rusia continuă să livreze gaze naturale Ucrainei

Livrările de gaze ruseşti către Ucraina şi Uniunea Europeană erau stabile marţi, în pofida depăşirii termenului limită până la care Kievul trebuia să plătească cel puţin o parte din datoriile sale în caz contrar riscând suspendarea livrărilor, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Gazprom, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Romania TV
10 iun. 2014, 10:46
Rusia continuă să livreze gaze naturale Ucrainei

Rusia a dat Ucrainei termen limită până marţi la ora 06.00 GMT să-şi plătească datoriile însă până la urmă pare să fie făcut un pas înapoi după ce oficialii au anunţat că discuţiile mijlocite de Comisia Europeană vor continua marţi seară sau miercuri, la Bruxelles.

O sursă de la Gazprom care a dorit să-şi păstreze anonimatul a declarat că Rusia livrează Ucrainei cantitatea obişnuită de gaze naturale. ‘Ucraina a luat o cantitate ridicată de 112-115 milioane metri cubi pe zi, în condiţiile în care pompează gaze în facilităţile de stocare. Tranzitul spre Europa rămâne stabil la 200 milioane metri cubi pe zi’, a declarat sursa. Un purtător de cuvânt de la Gazprom a confirmat şi el că livrările spre Uniunea Europeană sunt stabile.

Ultima rundă de negocieri între Rusia şi Ucraina s-au încheiat marţi dimineaţă fără un acord cu privire la preţul gazelor naturale. Ucraina vrea să modifice un contract din 2009 care obligă Kievul să cumpere un volum fix de gaze naturale, indiferent dacă are sau nu nevoie de întreaga cantitate, la un preţ de 485 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, cel mai mare preţ plătit de orice client al Gazprom din Europa. În schimb, Moscova susţine că Ucraina trebui să-şi plătească cel puţin o parte din datorii înainte de a putea discuta chestiunile care ţin de preţ.

Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a precizat că a propus ‘un plan foarte constructiv pe care credem că toţi participanţii ar putea şi ar trebui să-l accepte’.

‘Vrem o soluţie globală care să regleze chestiunea preţului gazului şi plata datoriei, dar nu putem accepta mecanismul de calcul al preţului propus de Gazprom. Vrem un preţ echitabil şi bazat pe piaţă’, a replicat ministrul ucrainean al Energiei, Iuri Prodan.

La finele lunii mai, Gazprom a primit suma de 786,4 milioane de dolari de la compania ucraineană Naftogaz pentru livrările de gaze naturale, însă oficialii ruşi au solicitat plata unei noi sume de 1,47 de miliarde de dolari, reprezentând valoarea facturilor pentru lunile noiembrie şi decembrie 2013. Dacă însă nu se va ajunge la un acord privind plata acestei sume la data menţionată, Rusia va solicita şi plata a 500 de milioane de dolari pentru livrările din lunile aprilie şi mai 2014, au avertizat oficialii ruşi.

‘Tensiunile dintre Rusia şi Ucraina nu s-au încheiat şi este posibil să mai continue o vreme, ameninţând stabilitatea tranzitului gazelor naturale ruseşti spre Europa via Ucraina’, apreciază analiştii de la banca rusească Alfa bank.

Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei şi jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina. Anul trecut, grupul rus a livrat Europei o cantitate de 162,7 miliarde de metri cubi via Ucraina, Belarus şi Turcia.

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Nouă copii, căutați toată noaptea în munți, după ce s-au rătăcit, prin frig și întuneric. În ce stare i-au găsit salvamontiștii | FOTO
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Orașul devenit „zonă interzisă” peste noapte. Din cauza unui hotel deschis pentru migranți, localnicii au ajuns să se teamă pentru siguranța lor
Capital.ro
A murit marele actor din Superman. Doliu la Hollywood. Nu-l vom uita niciodată!
Playtech.ro
Cât costă o ceafă de porc la grătar sau o ciorbă de burtă pe litoralul românesc, în august. Prețurile mici i-au surprins pe turiști
Adevarul
Ucrainenii dezvoltă drone „imposibil de bruiat” cu rază de până la 100 km: „Războiul s-a schimbat”
wowbiz.ro
Alertă de inundații în 29 de județe! Hidrologii au emis cod galben de viituri pentru următoarele ore. Care sunt zonele afectate?
Evz.ro
Imagini greu de privit, filmate în România. Ți se rupe sufletul. Video
Prosport.ro
Interzis cardiacilor! Cea mai frumoasă prezentatoare TV s-a filmat în timp ce făcea duș la piscină
kanald.ro
O femeie a fost înjunghiată de fostul ei iubit într-un centru maternal din Călărași
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu, durerea unei iubiri pierdute și moștenirea care șochează! Mesaj trist la o lună de la moartea lui Felix
iamsport.ro
Șocant! Cât cere ANAF Cluj pe mașina din imagine: 'E cu tot cu șofer și teren?'
MediaFlux
Întârzieri la pensii și salarii. Consilierul lui Nicușor Dan dă vestea proastă românilor
stirilekanald.ro
Ilie Bolojan, apel public pentru adoptarea pachetului 2 de măsuri: ”Nu există altă soluție”. Ce le-a transmis colegilor de coaliție: ”La veștile proaste rămân foarte puțini”
FURTUNĂ ELECTRICĂ în România. Se va răci brusc, vor fi furtuni puternice