Euro a atins maximul ultimelor două luni faţă de dolar după acordul din Grecia

Euro a atins joi cel mai ridicat din ultimele două luni faţă de dolar, după ce politicienii din Grecia au încheiat un acord privind reformele necesare evitării intrării în default, în timp ce Banca Centrală Europeană (BCE) a indicat o uşoară îmbunătăţire a perspectivelor zonei euro.
Romania TV
09 feb. 2012, 16:45
Euro a atins maximul ultimelor două luni faţă de dolar după acordul din Grecia

Traderii consideră că euro se va menţine peste nivelul de 1,3 dolari pe unitate, în condiţiile în care se pare că Grecia va evita un default dezordonat.

Euro a atins un maxim de 1,3321 dolari pe unitate, ulterior fiind tranzacţionat în creştere cu 0,2%, la 1,3285 dolari pe unitate.

Moneda unică europeană ar putea urca la peste 1,35 dolari pe unitate, dacă pieţele vor lua în calcul o majorare a dobânzii de politică monetară în martie.

Banca Centrală Europeană a menţinut joi dobânda cheie la 1%, dar preşedintele instituţiei, Mario Draghi, a declarat că perspectiva economică a zonei euro s-a stabilizat, deşi incertitudinile se menţin ridicate.

Aprecierea euro a fost influenţată în mare parte de informaţia că Grecia va aplica măsurile de austeritate necesare pentru obţinerea celui de-al doilea program de susţinere financiară, de 130 de miliarde de euro, din partea Uniunii Europene şi a FMI.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Regretul Gabrielei Oțil. Ce ar fi făcut diferit în legătură cu fiul ei
Fanatik.ro
Pleacă din SuperLiga și se umple de bani! Clubul a făcut anunțul oficial: „Îi mulțumim!”. Update exclusiv
Capital.ro
Lege la bloc pentru familiile cu copii mici. Obligație pentru părinți. Se notifică Asociația de Proprietari în 10 zile în acest caz
Playtech.ro
Cum verifici dacă camera de hotel este curată înainte să despachetezi. Lucrurile la care trebuie să fii atent din primele minute
Adevarul
Ieșean lăsat cu un credit de 40.000 de lei pe numele său. Escrocul a explicat cum a acționat și a primit 11 ani de închisoare
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
UPDATE Rezultate BAC 2026. Notele pentru Bacalaureat au fost afișate. 49 de elevi au promovat cu nota 10
iamsport.ro
Atac dezlănțuit: ”Dacă eram rahatul de Messi, mergeam la mormântul lui Maradona și îi puneam cele 8 Baloane de Aur ale mele acolo!”
MediaFlux
ANAF începe să verifice toate veniturile românilor. Antifrauda a primit undă verde pentru controale
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?