Primarii vor fi plătiţi mai bine de la 1 iulie. În unele cazuri salariile cresc şi cu 50%

De la data de 1 iulie 2014, salariile mai multor primari şi viceprimari vor fi mărite, în unele cazuri chiar şi cu 50%. Potrivit România TV, de această majorare vor beneficia peste 6.000 de primari şi viceprimari, dar cei care au deja salarii foarte mari nu vor mai primi niciun leu în plus.
Filip Stan
11 iun. 2014, 09:02
Primarii vor fi plătiţi mai bine de la 1 iulie. În unele cazuri salariile cresc şi cu 50%

Salariile edililor vor fi majorate de la 1 iulie, iar cei mai avantajaţi vor fi primarii şi viceprimarii de comună, care vor primi în plus un spor salarial de până la 50 la sută. Astfel, potrivit România TV, un primar ce beneficiază de o astfel de mărire ar ajunge să fie plătit cu 4.200 lei.

În schimb, primarii şi viceprimarii de oraş vor beneficia de majorări cuprinse între 8,7% şi 16,6%, iar pentru primarii şi viceprimarii de municipiu majorările vor fi şi mai mici, cuprinse între 1,4% şi 7%.

Primarul General al Capitalei va beneficia şi el de o creştere salarială, în valoare de 5,5 puncte procentuale. În total, vor beneficia de aceste majorări peste 6.000 de primari şi viceprimari, iar cei care au deja salariile foarte mari, în număr de 261, nu vor beneficia de această majorare.

Citeşte şi Angajaţii CJ Iaşi vor 10% mai mult la salariu pentru SPOR de ANTENĂ

Efortul total pe care îl va face Executivul pentru majorarea salariilor este de 8,7 milioane lei pe lună, iar până la sfârşitul anului de 43,7 milioane lei.

Citeşte şi Patru primari, patru viceprimari şi trei consilieri locali, declaraţi incompatibili de ANI

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, în martie, Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Legea a fost adoptată în 25 februarie de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional, majorarea salariilor primarilor de la 1 iulie 2014, fiind introdusă printr-un un amendament în acest sens, la propunerea vicepremierului Liviu Dragnea.

Potrivit articolelor adoptate de deputaţi, începând cu data de 1 iulie 2014, pentru funcţiile de demnitate publică alese de la nivelul administraţiei publice locale, indemnizaţiile se stabilesc potrivit Legii cadru 284/2010, respectiv prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi cu valoarea de referinţă de 600 lei.

Pentru cei ale căror indemnizaţii stabilite pentru luna iunie 2014 sunt mai mari decât cele stabilite în Legea-cadru 284/2010, se menţine în plată cuantumul indemnizaţiilor avute. Pentru consilierii locali, respectiv consilierii judeţeni, indemnizaţiile de şedinţă prevăzute în Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, se stabilesc prin aplicare la indemnizaţiile corespunzătoare primarilor, primarului general, respectiv preşedinţilor consiliilor judeţene stabilite, conform prevederilor legale în vigoare, pentru luna decembrie 2013.

În motivarea amendamentului propus de Liviu Dragnea se arată că, astfel, practic se aplică Legea 284/2010 privind salarizarea personalului din sectorul public pentru aleşii locali, rămânând în termenii acordului convenit cu organismele financiare internaţionale.

„Impactul financiar lunar la nivel naţional este de 8.744.388 lei. Impactul financiar pentru cele 5 luni de aplicare din anul 2014 este de 43.721.942 lei. Pe baza acestei iniţiative vor creşte salariile unui număr de 6.339 de aleşi locali, după cum urmează: primarii şi viceprimarii de comună cu 44,4% – 50,1%; primarii şi viceprimarii de oraş cu 8,7% – 16,6%; viceprimarii de municipiu categoria II şi primarii de municipiu categoria I şi II cu 1,4% – 7,2%; primarul general cu 5,5%. Nu cresc salariile pentru un număr de 261 de aleşi locali, deoarece au salarii mai mari decât cele rezultate din aplicarea legii 284/2010; preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene şi viceprimari generali; primarii şi viceprimarii de municipii reşedinţă de judeţ şi viceprimarii de municipiu categoria I. Având în vedere că numărul consilierilor locali şi judeţeni este de 41.677, pentru ca impactul financiar privind aplicarea prezentei legi să poată fi suportabil de către bugetele locale, indemnizaţiile acestora se vor raporta la salariile stabilite primarilor, respectiv preşedinţilor pentru luna decembrie”, se menţionează în motivare.

 


DailyBusiness
Și-au făcut cruce când au văzut nota de plată. Incredibil pentru ce au fost taxați patru turiști la o terasă din Italia!
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
O tânără de 24 ani a aflat că are cancer la sân triplu pozitiv. Boala era deja în stadiul 2 când medicii i-au confirmat diagnosticul
Capital.ro
Adevărul despre taxa pe nuntă. Fiscul nu va taxa darul de nuntă! Ce va verifica ANAF
Playtech.ro
Obligaţia pe care o au românii care circulă cu căruţa prin aceste localităţi. Amenzile sunt de 1.000 de lei pentru căruţaşi
Adevarul
Cifrele care arată că Rusia este departe de a fi câștigătoare pe câmpul de luptă. Partea ucraineană a hărții
wowbiz.ro
Tily Niculae a anunțat oficial divorțul de soțul ei! Actrița și Dragoș Popescu au avut o relație timp de 19 ani
Evz.ro
Moda toamnei 2025: ce piese vestimentare domină sezonul
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Guvernul a aprobat noi modificări la pilonului II de pensii. Cum vor putea retrage românii banii
Cancan.ro
Soțul criminal al Silvanei Dăogaru tocmai aflase că suferă de o boală teribilă. Ce s-a întâmplat cu el înainte să se sinucidă
iamsport.ro
Marea controversă din jurul Serenei Williams! Adevărul despre compania care produce "medicamentul-minune" care a ajutat-o să slăbească
MediaFlux
NATO construiește în România cea mai mare bază militară din Europa pentru a descuraja Rusia (The Times)
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Motivul pentru care ar trebui să lași întotdeauna un pahar cu gura-n jos pe o bucată de hârtie în chiuvetă înainte de a pleca de acasă