PROTEST al sindicaliştilor de la metrou, în faţa Guvernului

Aproximativ 200 de membri ai Uniunii - Sindicatul Liber Metrou /USLM/ pichetează miercuri, de la ora 12,00, sediul Guvernului din Piaţa Victoriei, cerând în principal ca metroul să rămână în subordinea Ministerului Transporturilor.
Romania TV
11 iun. 2014, 09:58
PROTEST al sindicaliştilor de la metrou, în faţa Guvernului

Protestatarii fluieră din vuvuzele şi agită pancarde pe care se poate citi sigla sindicatului din care fac parte, informează Agerpres.

‘La pichetul de astăzi (miercuri – n.r.) participă aproximativ 200 de angajaţi ai metroului bucureştean. Noi cerem să se renunţe la proiectul de Hotărâre de Guvern referitor la trecerea metroului din subordinea Ministerului Transporturilor în subordinea Consiliului General al Muncipiului Bucureşti. În cazul în care această decizie este de neschimbat, dorim ca transferul să se facă în baza unei legi organice şi în baza unui acord social semnat cu sindicatul de la metrou, privind preluarea tuturor salariaţilor actuali’, a declarat Ion Rădoi, preşedintele USLM.

Potrivit acestuia, sindicaliştii cer şi reanalizarea contractului de mentenanţă încheiat cu SC Alstom Transport SA, contract din cauza căruia SC Metrorex SA înregistrează pierderi la ora actuală.

‘O altă problemă care ne preocupă se referă la soluţionarea stării de curăţenie de la metrou, aspect care implică asigurarea locurilor de muncă ale salariaţilor externalizaţi în anul 2003. Nu în ultimul rând, vrem ca prevederile Memorandumului semnat de premierul Victor Ponta pe 25 septembrie 2013 să fie respectate şi aplicate ca atare’, a mai spus Ion Rădoi.

Acesta a menţionat totodată că acţiunea de protest de miercuri se va încheia la ora 13,45 şi va fi urmată joi de un alt pichet, între orele 12,00 – 13,45.

‘Deşi am dori ca acţiunile de protest să aibă o amploare mai mare, momentan nu putem să ne rezumăm decât la acţiuni de pichetare la anumite intervale de timp, deoarece suntem condiţionaţi de prevederile Contractul Colectiv de Muncă, care expiră în noiembrie 2014’, a mai spus preşedintele USLM.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iustin Petrescu va avea un decor atipic la nuntă! Rar vezi așa ceva în România | VIDEO
Fanatik.ro
“Rotaru a pregătit perfect strategia pentru derby! Mora s-a jucat cu mintea lui Mendy”. Greșeala majoră făcută de Bergodi care a costat-o pe U Cluj titlul de campioană
Capital.ro
Călin Georgescu face dezvăluiri despre eliminarea sa din cursa prezidențială: Au făcut din Țara Românească o peșteră de tâlhari
Playtech.ro
Cât vei plăti pentru rovinieta din iulie 2026. Exemple concrete de prețuri, taxa se va calcula în funcție de norma EURO
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri”, la doi ani de la startul lucrărilor. Ce a mai rămas de construit din tronsonul Margina - Holdea
wowbiz.ro
1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tânărul din Arad suspect de hantavirus a fost confirmat pozitiv. Opt contacți ai pacientului, izolați pentru 21 de zile
iamsport.ro
Prunea a răbufnit în direct după Craiova - U Cluj 5-0: ”Am înnebunit când am văzut, vorbeam singur! Spuneți-mi și mie de ce?!”
MediaFlux
Infecția cu hantavirus din România nu se transmite de la om la om ci este tulpina transmisă de rozătoare, confirmă Institutul Cantacuzino
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi