Programul „Înscrieri timpurii” poate creşte numărul turiştilor din R.Moldova pe litoral la 7.000

Numărul turiştilor moldoveni care îşi petrec vacanţa pe litoralul românesc va creşte de la sub 2.000 la peste 7.000 de persoane în această vară, după ce programul "Înscrieri timpurii" al turoperatorilor români este valabil, din acest an, şi pentru Republica Moldova.
Romania TV
09 feb. 2012, 21:15
Programul

„Toate tarifele pentru turiştii români, practicate de agenţiile şi hotelurile româneşti, toate promoţiile şi programele de reduceri, inclusiv cele de înscrieri timpurii, vor fi accesibile din acest an şi pentru turiştii din Republica Moldova”, a declarat agenţiei MEDIAFAX preşedintele ANAT, Corina Martin.

Prin programul „Înscrieri timpurii”, turiştii care vor să meargă în vacanţe în ţară în perioada mai-septembrie, dar pe care le achită integral în lunile februarie şi martie, beneficiază de reduceri de până la 30% din partea agenţiilor de turism.

Anul trecut au ajuns în vacanţe în România circa 20.000 de turişti moldoveni, dintre care 15.000 doar în perioada 2-15 ianuarie, când moldovenii au sărbătorit Crăciunul şi Revelionul pe stil vechi, a spus Sevastian Botnari, preşedintele ANAT Republica Moldova.

Dintre aceştia, mai puţin de 2.000 au mers pe litoral.

„România a fost atractivă pentru turiştii moldoveni până prin anul 2000, când aceştia au început să descopere alte destinaţii, cu infrastructură mai bună. Anul trecut, de exemplu, în Bulgaria au mers circa 40.000 de turişti moldoveni, majoritatea dintre ei alegând destinaţia litoral”, a spus Botnari.

El a precizat că Bulgaria oferă de mulţi ani pachete de tip „înscrieri timpurii” pentru turiştii moldoveni şi că îşi face multă reclamă pe piaţă.

„O influenţă negativă asupra fluxului de turişti spre România a avut-o şi închiderea, în urmă cu câţiva ani, a biroului de turism al României la Chişinău. Dar odată cu programul de înscrieri timpurii pentru România, estimăm că numărul de turişti moldoveni pe litoral va creşte şi va depăşi în acest an 7.000”, a afirmat şeful asociaţiei agenţiilor din Republica Moldova.

Acesta a mai spus că în perioada 2-15 ianuarie 2012, staţiunile montane din România au fost vizitate de 17.000 de turişti moldoveni, care au cheltuit în medie 200 de euro pe pachetul turistic şi pe masă, distracţie şi suveniruri.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ce au făcut jucătorii Angliei imediat după egalul cu Ghana de la Cupa Mondială. Ce frumuseți i-au așteptat în tribune
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Orașul din România în care cei mai mulți români și-ar dori să locuiască. A depășit Clujul și Bucureștiul
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Măsurile luate de autoritățile din Grecia după ce 148 de turiști au fost mușcați de peștele-iepure: „Sub nicio formă să nu se joace cu ei, să nu-i prindă”
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?