Veste NEAŞTEPTATĂ pentru profesori. E OFICIAL! Ce se întâmplă cu salariile lor în 2015

Creşterea salariilor în învăţământ este sigură începând din anul 2015, a declarat vineri, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor.
Romania TV
13 iun. 2014, 15:11
Veste NEAŞTEPTATĂ pentru profesori. E OFICIAL! Ce se întâmplă cu salariile lor în 2015

Marius Nistor a precizat că nu se ştie încă un procent de creştere. „Nu se ştie în acest moment care este procentul, dar creşterea salarială este sigură. Se impune o reaşezare odată cu creşterea salariului minim pe economie, iar în domeniul bugetar s-a produs o aplatizare a grilei. În momentul de faţă, sunt clase salariale care se întrepătrund una pe cealaltă şi atunci se impune o reaşezare a grilei salariale cu creşteri decente şi corespunzătoare pentru toţi colegii”, a spus Marius Nistor.

Conform acestuia, principala prioritate a Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” este promovarea unei legi a Educaţiei Naţionale, la care se lucrează în prezent, care să ţină cont de personalul angajat, care să fie acceptată de tot sistemul nu aşa cum a fost până acum, o lege a educaţiei asumată, nu impusă, care a generat probleme fără precedent în sistem.

Acesta a participat, vineri, la Braşov, la lucrările Consiliului Naţional al Departamentului pentru Învăţământul Tehnic şi de Transporturi al Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

„De asemenea, ne dorim foarte mult desfiinţarea finanţării per capita pentru că, în prezent, aceasta nu face altceva decât să generalizeze sărăcia la nivelul unităţilor din învăţământul preuniversitar, unde şcolile se descurcă foarte greu de pe o zi pe alta.Tot în cadrul acestei întâlniri discutăm şi situaţia personalului nedidactic şi didactic auxiliar, modul în care vom acţiona pentru creşterea salariilor. Avem câteva mii de posturi nedidactice blocate în continuare, iar fără acest personal şcoala nu poate funcţiona”, a mai afirmat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

Citeşte şi Sindicate: Plata la bacalaureat este necorespunzătoare raportată la responsabilitatea profesorului

Întrebat dacă sistemul de învăţământ se mai confruntă cu lipsă de personal, Marius Nistor a arătat că există o problemă serioasă, dacă se ia în calcul că o mare parte din personalul existent acum, bine pregătit, cu vocaţie în domeniu, este în prag de pensionare.

„Ne gândim cu groază la o situaţie care devine din ce în ce mai gravă. Meseria de dascăl nu este atractivă şi atunci de unde vrem rezultate şi performanţă? Încercăm să conştientizăm societatea civilă să vină să se bată pentru educaţie, pentru un buget corespunzător alocat educaţiei, nu pentru salariu. Trebuie să avem performanţă, dar fără o finanţare corespunzătoare nu vom reuşi”, a explicat sursa citată.

Citeşte şi Victor Ponta, despre salariile profesorilor: Spre deosebire de alţii care au tăiat, noi adăugăm

Referitor la învăţământul tehnic, Marius Nistor a precizat că va apărea o Ordonanţă de Urgenţă care va reglementa mult mai bine situaţia şcolilor profesionale. El consideră că este bine că la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale se pune în sfârşit mai mult accent pe această formă de pregătire a elevilor după ce, în ultimii 10 ani învăţământul tehnic a fost neglijat, iar copiii s-au orientat mai mult spre liceele teoretice. Lipsa meseriaşilor, dar şi o implicare mai mare a agenţilor economici care sunt interesaţi să-şi pregătească forţa de muncă, face ca învăţământul tehnic să aibă o altă abordare, şi să fie relansat, a mai spus preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

La întâlnirea de la Braşov participă preşedinţii sindicatelor afiliate din toată ţara.

 

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Agenția care păzește companiile de stat nu reușește să-și cheltuie propriul buget. Ce se întâmplă cu sumele rămase în conturi
Capital.ro
Doliu în sportul românesc. A murit un mare fost fotbalist al primei divizii. Nu va fi uitat: Odihnească-se în pace!
Playtech.ro
Ce este interzis să faci în Ajun de Crăciun 2025 ca să nu alungi norocul din casă. Tradiții și obiceiuri pe care este bine să le respecți pe 24 decembrie
Adevarul
Țara considerată „veriga cea mai slabă” a Europei în fața Rusiei lui Putin
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce fel de mâncare tradițională gătește Denise Rifai de Crăciun. Îndrăgita vedetă ne-a dezvăluit planurile pe care le are de sărbători
iamsport.ro
Cinci oameni-cheie ar fi orchestrat arestarea lui Gică Popescu: ”E caz unic”. Mircea Sandu l-ar fi avertizat
MediaFlux
Modificare la legea pensiilor! Schimbare votată pentru milioane de români
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend