Posibilă cauză a morţii vicepreşedintelui Spartei Praga: un accident suferit acum câteva zile

Deocamdată nu se anunţă niciun verdict în cazul decesului vicepreşedintelui Spartei Praga, Lukas Pribyl până la aflarea rezultatului autopsiei.
Romania TV
10 feb. 2012, 10:51
Posibilă cauză a morţii vicepreşedintelui Spartei Praga: un accident suferit acum câteva zile

Rana la cap şi câteva contuzii la gât au ridicat însă suspiciuni. Aşa s-a descoperit că tânărul de 33 de ani ar fi avut un accident la schi, în week-end-ul trecut. În cădere s-a lovit destul de tare, acuza dureri, dar nu a solicitat ajutor medical. În acel incident ar fi suferit leziuni interne care, netratate, s-au agravat şi i-au fost fatale.

În susţinerea acestei supoziţii vine declaraţia unui prieten al victimei, Peter Sveceny. Cu doar câteva ore înainte de aflarea dramei, acesta a vorbit la telefon cu Pribyl.

„La începutul discuţiei, totul părea în regulă. Dintr-o dată însă, Lukas s-a oprit în mijlocul dialogului. Am auzit un suspin. Apoi nimic. Am crezut că este din cauza semnalului la telefon, se întîmplă uneori să se piardă. N-am mai sunat, aşa s-a terminat convorbirea”, potrivit gsp.ro.

Vicepreşedintele clubului Sparta Praga, Lukas Pribyl, în vârstă de 33 de ani, a fost găsit mort în biroul său, joi după-amiază.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT