Mircea Băsescu, prima reacţie după scandalul interceptărilor: Eu nu am luat nici un ban – VIDEO

Mircea Băsescu a negat că ar fi luat vreun ban de la familia lui Bercea Mondial, iar suma de 250.000 de euro care apare în înregistrări ar fi banii împrumutaţi de familia lui Anghel lui Marian Căpăţână. Mai mult, Mircea Băsescu susţine că filmările au fost modificate şi scoase din context. Declaraţia lui Mircea Băsescu vine după ce dimineaţă fratele preşedintelui a transmis un comunicat de presă în care susţinea că implicarea lui Traian Băsescu în scandalul cu Bercea Mondial nu are nici un suport real.
Romania TV
19 iun. 2014, 05:25
Mircea Băsescu, prima reacţie după scandalul interceptărilor: Eu nu am luat nici un ban - VIDEO

Mircea Băsescu susţine că banii despre care se vorbeşte în interceptări erau banii datoraţi de către Marian Căpăţână. „Este vorba despre banii cu care Marian Căpăţână venise să dea înapoi împrumutul luat şi care erau acolo, în biroul alăturat. Marian Căpăţână era acolo cu plasa cu bani (…) Eu nu am luat nici un ban.. N-am încercat să aranjez eliberarea lui Bercea Mondial”, a declarat fratele preşedintelui.

În ce priveşte înregistrările prezentate la Antena 3, Mircea Băsescu susţine că acestea au fost difuzate astfel încât să inducă în eroare opinia publică. „Imaginile au fost prezentate trunchiat, aiurea. Care din 2011, care din 2012…”, a comentat Mircea Băsescu acuzând postul respectiv că i-a ignorat toate telefoanele date în timpul emisiunii respective.”Este o mare eroare şi răutate să amesteci preşedintele ţării în această problemă”, a spus Băsescu.

 

De asemenea, el a spus că preşedintele ştia despre cazul lui Bercea Mondial în aceeaşi măsură în care ştia opinia publică, în urma informaţiilor din presă. „Ştia toată ţara despre cazul lui Bercea Mondial. Normal că ştia şi preşedintele, cum să nu ştie?”, a spus Mircea Băsescu.

Acesta a negat că ar fi intervenit în vreun fel în favoarea lui Bercea. „Eu am spus tot timpul rudelor lui ‘Nu daţi bani nimănui că mai rău îi faceţi. Aveţi încredere că justiţia va rezolva problema’ (…) Mi-au cerut să intervin de sute de ori, dar le-am spus că nu-i pot ajuta deloc că nu cunosc judecători. Eu le-am recomandat un avocat”, a spus Mircea Băsescu.

Întrebat dacă a vorbit cu Traian Băsescu despre acest scandal, fratele preşedintelui a spus că acesta „este foarte supărat”.

Fratele preşedintelui a fost filmat când negocia eliberarea interlopului Bercea Mondial din închisoare. Fiul acestuia, Florin Anghel, a făcut publice înregistrările în care Mircea Băsescu confirmă că a primit 250.000 de euro pentru eliberarea lui Bercea. Imaginile au ajuns la procurori şi joi seară au fost făcute publice.

Mircea Băsescu şi Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, au purtat o discuţie din care reiese că s-au plătit sute de mii de euro pentru a se încerca eliberarea cunoscutului interlop. Mai mult, din înregistrări reiese că şi Traian Băsescu ar fi ştiut despre situaţia lui Bercea Mondial.

Într-o filmare cu camera ascunsă, Mircea Băsescu şi Florin Anghel vorbesc despre sute de mii de euro şi despre pedeapsa de şapte ani jumătate de închisoare, primită de Sandu Anghel.

Florin Anghel îi cere ajutorul lui Mircea Băsescu pentru a-şi scăpa tatăl, iar, în context, afirmă că ar fi dat deja un milion de euro pentru eliberarea lui Sandu Anghel.

Iată mai jos dialogul dintre cei doi, în care Mircea Băsescu recunoaşte că a primit 250.000 de euro:

Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial: Voiam să te întreb ceva, te rog eu, tu ştii ce mi-a zis el? Prima dată, atunci când i-a luat pe ăia 350.000 de euro…Te-ai dus matale cu el în maşină şi i-aţi dus la Bucureşti? Aşa-i?
Mircea Băsescu: Nu.
Florin Anghel: Dar ţi i-a adus?
Mircea Băsescu: Măi, să ştii că mi-a dat.
Florin Anghel: Ţi-a dat, dar o parte din ei, unde e, mă, mânca-ţi-aş?
Mircea Băsescu: Dar să ştii că la mine a ajuns
Florin Anghel: Toţi?
Mircea Băsescu: La mine au ajuns 250.000..
Florin Anghel: Atâta?
Mircea Băsescu: Da.
Florin Anghel: Şi la el e restul?
Mircea Băsescu: Eu de aia eram curios atunci când mi s-a pus mormanul ăla de dolari în braţe. Deci, la mine atât a ajuns, să ştii.

Florin Anghel: Să trăiţi, domnu’ comandant, terminaţi suntem, mânca-ţi-aş!
Mircea Băsescu: Cred.
Florin Anghel: Terminaţi.., nu că credeţi că suntem terminaţi…Suntem terminaţi, nu jucărie. Domnu’ comandant, eu nu mă mai înţeleg cu Marian. Se laudă pe la ăia pe acolo pe la Drăgăneşti că suntem nişte proşti. Că a luat banii de la noi şi şi-a luat maşină pe banii noştri! Te rog să mă crezi! Aşa au zis muncitorii ăia ai lui. Să mor io dacă te mint. Nu ştiu ce să facem, că nu mai o ducem… Prima şi prima dată când a venit la noi, ştii ce ne-a zis? Că l-ai trimis matale ca să vină el, ca să ia alea, ca să te forţeze el pe matale, să fii matale mai obligat ca să-i dai drumul lui tata.

În discuţie apare şi numele preşedintelui Traian Băsescu, despre care fratele său spunea că ştie foarte bine povestea:

Mircea Băsescu: Eee…eu am făcut tot ce am putut.
Florin Anghel: Stai să-ţi zic, când l-ai trimis matale să ia ăia 350.000, i-am adus alea, v-am adus alea şi după aceea v-am mai adus ăia 250.000. Şi când i-am adus pe ăia 250.000, ştii ce mi-a zis? Că matale deja ai dat un milion de euro ca să-l scapi…şi acuma? Uită-te, mânca-ţi-aş, şapte ani jumătate! Domnu’ comandant, aici nu e vorba de avocată, aici nu e vorba de judecător, aici e vorba de politică, că e finu’ lui Băsescu şi să dăm din ăsta în ăla. Dar eu ce zic, mânca-ţi-aş, să vă duceţi să puneţi mâna să-l scoateţi că moare ăla acolo, mă nene, mă!
Mircea Băsescu: Deci, eu ce mai sper, nu-i vorba de.., tot ce mai sper…
Florin Anghel: Dar cu Traian (n. red. – Traian Băsescu) nu ai vorbit, mânca-ţi-aş? La Traian de ce nu trimiţi, să facă el acolo?
Mircea Băsescu: Ştie, mă, crezi tu că nu ştie?

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
În ce afacere s-a lansat Ana Bogdan. Jucătoarea de tenis e mândră de reușita sa
Capital.ro
Regulă RAR. Șoferii care trebuie să obțină duplicatul Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV). Legea prevede clar situațiile
Playtech.ro
Cum va fi redusă factura la întreţinere dacă nu ai căldura în apartament. Explicaţii importante pentru bucureşteni
Adevarul
Porci mistreți cu grăsime „albastru neon”. Ce suspectează cercetătorii și de ce carnea acestora nu trebuie consumată
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Radu Banciu, concediat de patronul milionar: ”Nu ne mai plătea de luni de zile și am făcut o grevă! M-a sunat și m-a dat afară, am plecat fără niciun regret”
MediaFlux
Stare de criză declarată în România după războiul din Orientul Mijlociu. Ministrul Energiei cere prețuri maxime la carburanți
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj