MIRCEA BĂSESCU, REŢINUT de DNA. PRIMA REACŢIE a Preşedinţiei

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, susţine că pentru oricine a trăit în România ultimilor ani este evident că o demisie a preşedintelui Traian Băsescu din funcţie ar fi cea mai mare piedică pe care ar putea-o pune justiţiei româneşti.
Romania TV
19 iun. 2014, 17:31
MIRCEA BĂSESCU, REŢINUT de DNA. PRIMA REACŢIE a Preşedinţiei

„Prim-ministrul României, dl. Victor Ponta, a declarat că cel mai mare ajutor pe care preşedintele Traian Băsescu l-ar putea da prestigiului justiţiei româneşti ar fi să demisioneze din funcţie. Pentru oricine a trăit în România ultimilor ani este evident că demisia preşedintelui Traian Băsescu ar fi cea mai mare piedică pe care ar putea-o pune justiţiei româneşti. Astfel i s-ar crea culoar spre Cotroceni tocmai prim-ministrului Victor Ponta, cel care din înalta poziţie publică în care se află i-a apărat public fără nicio ezitare pe toţi colegii din partid care au fost chemaţi în faţa justiţiei”, a declarat, joi, Bogdan Oprea.

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a fost reţinut, pentru 24 de ore, de procurorii anticorupţie, pentru trafic de influenţă. În lumina ultimelor evenimente legate de fratele şefului statului, reclamat că a primit bani pentru a interveni pe lângă persoane competente din justiţie pentru eliberarea sau diminuarea pedepsei interlopului Bercea Mondialu, căruia i-a botezat o nepoată, mai multe voci, în frunte cu cea a premierului Victor Ponta, au cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu.

Premierul Victor Ponta a declarat joi seara, la RTV, că îşi menţine opinia potrivit căreia preşedintele Traian Băsescu ar trebui să demisioneze din funcţie în urma scandalului în care este implicat fratele său, Mircea Băsescu.

Mircea Băsescu, REŢINUT de DNA. Va fi prezentat cu propunere de ARESTARE PREVENTIVĂ pentru 30 DE ZILE

‘Există şi am făcut şi de dimineaţă o demarcaţie clară. Ce se întâmplă în dosarul penal cu Mircea Băsescu, ce fac procurorii, judecătorii, nu am voie să comentez şi nici nu o voi face. Eu vorbesc aici despre nişte responsabilităţi politice. Preşedintele ţării, de altfel nici nu am văzut pe undeva că el ar fi implicat în vreo faptă penală sau nu, dar preşedintele ţării este cel care ne reprezintă. Nu ştiu dacă în ţară, dar în străinătate cu siguranţă. Merge la Consiliul European, merge în vizite oficiale, reprezintă statul român. Tot în aceeaşi calitate este cel care prin semnătura domniei sale numeşte în funcţie procurorii-şefi, procurorii generali, judecătorii. Evident că în această calitate pe care o ocupă are o responsabilitate superioară decât cea care îi aparţine oricărui cetăţean. Are drepturi mai multe, are obligaţii mai multe. Şi, din acest punct de vedere, tocmai pentru că în atâţia ani domnia sa a spus că ţine foarte mult la prestigiul justiţiei, cel mai mare ajutor pe care l-ar putea da prestigiului justiţiei din România (…) ar fi să demisioneze, pentru ca nimeni mâine să nu spună că o soluţie sau alta a fost adoptată în cauza privindu-l pe Mircea Băsescu pentru că fratele său e preşedinte’, a afirmat Ponta, întrebat dacă declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu l-au făcut să-şi schimbe părerea în ceea ce priveşte demisia din funcţie a acestuia.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Eroii de la Sevilla în epoca Transfermarkt. Cât ar fi valorat astăzi jucătorii Stelei care au câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986
Capital.ro
EXCLUSIV. Ce rol important ar fi pregătit pentru Ilie Bolojan, după ce a pierdut funcția de premier
Playtech.ro
Sunt obligați taximetriștii și șoferii de ridesharing să aibă scaun pentru copii în mașină? Ce prevede legea
Adevarul
Economistul care a prezis crizele trecute avertizează: Recesiunea este inevitabilă în 2026 și urmează o corecție majoră pe bursă
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Surpriză: Red Bull i-a găsit înlocuitor lui Verstappen!
MediaFlux
Armata Română strigă mobilizarea pentru rezerviști. Județele în care se organizează exerciții în acest an
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi