STEAUA merge pe avarii. GIGI BECALI reduce drastic salariile a TREI titulari

GIGI BECALI a instaurat la Steaua un buget de austeritate. El i-a transmis antrenorului Constantin Gâlcă că nu va avea buget de transferuri, la Steaua urmând să ajungă numai jucători liberi de contract.
Daniel Spătaru
20 iun. 2014, 05:50
STEAUA merge pe avarii. GIGI BECALI reduce drastic salariile a TREI titulari

GIGI BECALI se confruntă cu probleme financiare şi nu numai că Steaua nu va avea buget de transferuri în această vară, dar trei dintre titulari se vor trezi cu salariile tăiate dacă Steaua nu se va califica în grupele Ligii Campionilor.

Citeşte şi STEAUA vinde tot. Un TITULAR pleacă din Ghencea, pentru 4 milioane de euro

Conform surselor fanatik.ro, Fernando Varela, Lucian Sănmărtean şi Claudiu Keşeru sunt cei vizaţi de reducerile salariale în cazul în care Steaua nu va ajunge la masa bogaţilor. Cei trei fotbalişti sînt singurii care au remuneraţii peste media colegilor săi, iar Gigi este decis să aducă un echilibru în vestiar. Astfel, Varela, Sănmărtean şi Keşeru ar urma să câştige câte 15.000 de euro pe lună, asta în condiţiile în care mijlocaşul şi atacantul încasează în prezent 23.000 de euro, în timp ce fundaşul ia cu 1.000 de euro mai puţin. Reducerile ar urma să intre în vigoare doar dacă Steaua nu va pătrunde în grupele Ligii Campionilor.

Citeşte şi Gigi Becali, decizie şocantă: „Părăseşte puşcăria şi pleacă din ţară”

GIGI BECALI a stabilit în 2008 un plafon de salarii de 10.000 de euro pe lună, însă din vara lui 2013 le-a oferit jucătorilor achiziţionaţi salarii cu mult peste 20.000 de euro. Acum însă, forţat de lipsa lichidităţilor, Gigi intenţionează să stabilească în Ghencea un plafon salarial de 15.000 de euro pe lună, iar Varela, Sănmărtean şi Keşeru sunt singurii fotbalişti din lot care au salarii lunare mai mari de 20.000.

Citeşte şi Nicolae Dică şi Laurenţiu Roşu au semnat cu Steaua

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa lui Gheorghe Dincă după 7 ani de la crima care a îngrozit România. Locuința a ajuns o ruină | FOTO
Fanatik.ro
Anunțul momentului despre transferul lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova a fost făcut. ”Peste 5 milioane de euro”
Capital.ro
UE pregătește o nouă schimbare pentru încălzirea locuințelor. Proprietarii ar putea avea reguli noi în următorii ani. Ce se întâmplă cu centralele pe gaz și păcură
Playtech.ro
Povestea lui Lamine Yamal. Fotbalistul Spaniei a explicat ce înseamnă cu adevărat presiunea: „Mama m-a avut la 16 ani, iar tatăl meu aduna lucruri de pe stradă”
Adevarul
SURSE: Ședință tensionată la PNL. Hubert Thuma îl acuză pe Bolojan că aduce în partid oameni din POT și SOS
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Sorin Cârțu s-a supărat și a plecat de la Universitatea Craiova: ”Am zis că nu mai lucrez pentru nimeni”
MediaFlux
Pensia comunitară, beneficii în plus pentru români. Casa de Pensii anunță procedura completă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România