Cu cine a stat Mircea Băsescu în celulă în arestul Poliţiei Capitalei

Fratele preşedintelui Traian Băsescu şi-a petrecut noaptea în celulă în compania fostului şef al Direcţiei Infrastructură din Primăria Capitalei, Mădălin Dumitru, potrivit unor surse judiciare citate de legal-news.ro. Cererea de arestare a lui Mircea Băsescu a fost trimisă de procurorii DNA la Tribunalul Bucureşti.
Romania TV
20 iun. 2014, 10:20
Cu cine a stat Mircea Băsescu în celulă în arestul Poliţiei Capitalei

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, şi-a petrecut prima noapte în arestul poliţiei, iar vineri va ajunge în faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Nu singur, ci alături chiar de intermediarul afacerii, Marian Căpăţână, reţinut şi el joi seara de DNA. Între timp, apar noi dezvăluiri despre afacerea de sute de mii de euro dintre Mircea Băsescu şi clanul Bercea Mondial. Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, şi fiul său vor fi din nou aduşi la DNA Bucureşti.

Potrivit România TV, Mircea Băsescu a refuzat să primească mâncare în arest şi nici nu a dorit ca familia să-i aducă pachet de acasă.

Citeşte şi: Bercea Mondial, de la o cocioabă de chirpici la zeci de palate luxoase. Ce avere are interlopul

 

Madalin Dumitru, fostul sef al Directiei Infrastructura din Primaria Capitalei, a fost arestat preventiv de Curtea de Apel Bucureşti pentru 30 de zile, după ce Tribunalul îl lăsase în libertate el fiind acuzat de procurorii anticoruptie ca cerea comisioane pentru contracte derulate de municipalitate. Madalin Dumitru este acuzat de fals în declaraţii, efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia, participaţie improprie la delapidare, în formă continuată, luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă. 

Potrivit DNA, Mădălin Dumitru, în calitate de director al DGISP – funcţionar public cu atribuţie de conducere în cadrul autorităţii publice locale, deşi avea obligaţia de a-şi declara averea, a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la veniturile realizate în perioada 2008 – 2013.

„Astfel, acesta, în declaraţia de avere din 4.11.2008 nu a menţionat venituri în sumă de 150.000 de euro obţinute ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare pentru un teren în suprafaţă de 217 m.p., situat în Bucureşti. În declaraţia de avere din 4.11.2010 nu a trecut venituri de 90.200 lei obţinute din cesionarea părţilor sociale la SC Magistral SRL, al cărei reprezentant era. În declaraţia de avere din 10.06.2013 nu a declarat veniturile obţinute din închirierea unui imobil situat în oraşul Voluntari, jud. Ilfov (1.850 euro/lună, pentru anul 2012 = 5.500 euro, ianuarie – iulie 2013 = 11.100 euro). În aceeaşi declaraţie de avere a declarat în fals venituri în sumă de 500.000 lei şi 150.000 euro obţinute ca urmare a încheierii a trei antecontracte de vânzare – cumpărare şi nu a declarat 8 ceasuri (Longines, Mont Blanc etc.)”, susţine DNA.

După numirea în funcţia de director, el a continuat să efectueze acte de administrare a societăţilor SC Precon SRL şi SC Magistral SRL atât în mod direct, cât şi prin intermediul altor persoane, fiind în continuare factorul de decizie în cadrul acestora.

„Astfel, Mădălin Dumitru era cel care stabilea strategia de dezvoltare a societăţilor indicând administratorului/directorului general proiectele ce trebuie dezvoltate, oportunităţile de afaceri, termenii ofertelor şi termenii contractelor încheiate de cele două societăţi, precum şi prioritizarea plăţilor. S-a stabilit că el identifica posibilii clienţi ai societăţilor, discuta cu aceştia, le solicita întâlniri cu persoane din conducerea celor două societăţi, însoţea clienţii la sediul societăţilor pe care le administra în fapt”, susţin procurorii.

Ca urmare a exercitării acestor activităţi incompatibile, Mădălin Dumitru a obţinut foloase materiale necuvenite: suma de 48.000 lei ridicată din casieria SC Precon SRL de administrator la solicitarea sa şi depusă de acesta într-un cont indicat; costurile suportate de aceeaşi firmă pentru angajarea unui şofer personal, respectiv retribuţia acestuia; costurile suportate de firmă pentru asigurarea folosinţei mai multor autoturisme (rate de leasing, asigurări, taxe, cheltuieli de întreţinere) – autoturismul marca Chrysler Grand Voyager, autoturism marca Audi A5, autoturismul marca Audi Q7, costurile aferente abonamentelor telefonice pentru posturile utilizate de el şi fiul său.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
„Gâlcă a scos maxim din lotul ăsta”. De câți titulari are nevoie Rapid ca să ia titlul
Capital.ro
S-a aflat cum a fost manevrat Călin Georgescu. Anca Alexandrescu a încercat să-l păcălească: A realizat că e folosit și n-a mai acceptat
Playtech.ro
Diferenţa dintre zahărul vanilat şi cel vanilinat. Care este mai aromat
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Care este diferența dintre „super gripă” și o răceală obișnuită. Simptomele care trag un semnal de alarmă
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online