Germania şi Letonia au suspendat demersurile vizând ratificarea ACTA

Germania şi Letonia au suspendat, vineri, procesul de ratificare a Acordului comercial de combatere a contrafacerii (Anti-Counterfeiting Trade Agreement, ACTA), în timp ce în numeroase ţări europene au loc proteste împotriva acestui acord, potrivit EFE şi AFP.
Romania TV
10 feb. 2012, 19:44
Germania şi Letonia au suspendat demersurile vizând ratificarea ACTA

În Germania,”‘semnarea nu va interveni pentru moment, în scopul de a ne da timp pentru a desfăşura noi discuţi”‘, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului german al Afacerilor Externe.

Ministrul german al justiţiei, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, a exprimat „rezerve” cu privire la acest tratat, a informat purtătorul de cuvânt. Potrivit acestuia, în principiu, este vorba despre o amânare pentru a se putea clarifica eventualele îndoieli cu privire la ACTA.

„Vom aştepta până ce-l vor semna ceilalţi”‘, a declarat vineri, pentru AFP, Daiga Grube, purtător de cuvânt al Ministerului leton al Economiei. „L-am semnat, dar ne dăm seama acum că avem nevoie să discutăm despre el şi vrem să fim siguri că vom discuta înainte de a prezenta acest document parlamentului”, a adăugat aceasta.

Letonia a semnat, cu alte 21 de ţări europene, acordul ACTA la 26 ianuarie la Tokyo. Cinci ţări europene nu l-au semnat din diferite motive: Germania, Estonia, Slovacia, Cipru şi Olanda, adaugă AFP.

Polonia şi Republica Cehă au „îngheţat” procesul de ratificare în urma unui val de proteste, iar Slovacia, care nu a semnat acordul, a anunţat luni că a suspendat lucrările vizând adoptarea.

Negociat între Uniunea Europeană, SUA, Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic şi Elveţia, ACTA vizează lupta împotriva contrafacerii în sens larg, de la medicamente la încălcarea drepturilor de autor în contextul distribuţiei prin internet.

Criticii tratatului consideră că acesta ameninţă libertatea pe Internet şi aduce atingere drepturilor cetăţenilor şi au convocat manifestaţii în oraşe din întreaga lume.

Numeroase manifestaţii anti-ACTA sunt prevăzute pentru sâmbătă în zeci de oraşe din Europa. Sunt programate manifestaţii în 54 de oraşe germane, între care Berlin, Munchen şi Frankfurt, dar şi în Franţa, în Italia, în Ungaria sau în Bulgaria.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cine este fotbalistul care și-a distrus cariera pentru că făcea dragoste de 7 ori pe săptămână cu iubita lui: ”A fost o nebunie totală”
Capital.ro
Regula care poate aduce bani în plus la pensie. Totul începe cu 100 de lei pe lună. Dan Sulică: Este aur curat
Playtech.ro
Românii care stau la bloc pot primi despăgubiri dacă rămân fără apă caldă: condiția importantă din lege
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează decrețeii
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
”Am vrut să fac un bine!”. Trădare la FCSB: jucătorul a fost dat afară de antrenorul pentru care a girat la Gigi Becali
MediaFlux
Eugen Tomac, adevărul despre o alianță cu AUR și anularea alegerilor prezidențiale din 2024. „Cetățenii au dreptul să cunoască”
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți