Dragnea, despre votul PNL în Parlament: De când au ieşit din USL au o atitudine inconsecventă VIDEO

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, consideră că votul favorabil acordat miercuri de parlamentarii PNL declaraţiei privind demisia preşedintelui Traian Băsescu dovedeşte că liberalii au 'o atitudine inconsecventă', de când au ieşit de la guvernare.
Iulian Tudor
25 iun. 2014, 09:35
Dragnea, despre votul PNL în Parlament: De când au ieşit din USL au o atitudine inconsecventă VIDEO

‘Prima dată au spus că nu votează, apoi au revenit. De când au ieşit din USL au o atitudine inconsecventă, pe de o parte, iar pe de alta, văd că nu le funcţionează alianţa, unii-s într-un fel, alţii-s în alt fel. (…) Vedeţi, Băsescu nu tot timpul uneşte, câteodată mai şi desparte’, a declarat vicepremierul Dragnea la Parlament, relatează Agerpres.

Despre cele 17 abţineri exprimate de parlamentarii UDMR, Dragnea a precizat că ‘ei şi-au exprimat rezerve încă de la început în a-şi exprima votul’.

CITEŞTE ŞI Parlamentul CERE DEMISIA lui Traian Băsescu. Declaraţia a fost ADOPTATĂ cu 344 de voturi „PENTRU”

‘Ei au spus de la început că au rezerve în a-şi exprima acest vot. Nici n-am forţat nota. Până acum, totuşi, s-au văzut partidele care sunt anti-Băsescu în principiu‘, a afirmat Dragnea.

Preşedintele executiv al PSD a apreciat că votul acordat miercuri în Parlament ‘este unul politic’, menit ‘să dea un semnal politic’.

‘Nu e vorba de un succes. E vorba de un vot politic, care trebuie să dea un semnal politic şi nimic mai mult’, a adăugat Dragnea.
Parlamentul a adoptat cu 344 voturi pentru, 17 abţineri şi niciun vot împotrivă Declaraţia prin care se solicită demisia preşedintelui Traian Băsescu. Votul a fost deschis, prin ridicare de mână

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Dan Petrescu, în locul lui Gică Hagi la echipa naţională? “Avem nevoie de rezultate, nu de discursuri! Dacă Gică renunţă, e cea mai pragmatică soluţie!”
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Problema de matematică de la PISA care îi pune în dificultate și pe adulți. Ce procent dintre triunghiuri este albastru?
Adevarul
„Conflict de interese cât turnul televiziunii”. Dragoș Pătraru, reacție dură la TVR după interviurile acordate de liderii AUR
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în județul Brașov! O persoană și-a pierdut viața în urma impactului devastator
iamsport.ro
Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”
MediaFlux
Când intră pensiile pe card în luna octombrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte