Victor Atanasie Stănculescu, primul interviu după eliberare: Sunt obosit, sunt terminat, la 86 de ani

Victor Atanasie Stănculescu vorbeşte, în primul interviu acordat după eliberarea din închisoare, despre relaţia cu Traian Băsescu şi spune că, în urma condamnării, se simte "foarte obosit".
Ionela Marcu
29 iun. 2014, 11:21
Victor Atanasie Stănculescu, primul interviu după eliberare: Sunt obosit, sunt terminat, la 86 de ani

Victor Atanasie Stănculescu a declarat că se simte obosit, terminat, la cei 86 de ani ai săi.

Mă simt obosit, foarte obosit, fizic şi chiar mental. Îmi dau seama că am pierdut mult din ceea ce ştiam că am. Sunt dezamăgit. Dacă toată lumea a zis că dacă este lege, toţi să fim egali, eu nu m-am dat la o parte ca alţii care când aud de jutiţie, nu mai ştiu ce să facă de frică. M-am dus alături de justiţie, a câştigat justiţia, eu am pierdut„, a declarat Stănculescu pentru România TV

În ceea ce priveşte graţierea sa de către Traian Băsescu, Stănculescu a spus că el a făcut o singură cerere către preşedinte.

Eu n-am semnat decât într-un singuR moment şi am spus în final: deşi sunt nevinovat, având în vedere vârsta, 85 de ani, bolile şi mai era o treabă pentru care familia dorea să fiu acasă”, a relatat Stănculescu, adăugând că a primit răspunsul şefului statului „într-o emisiune la televizor”.

CITEŞTE ŞI Generalul Victor Atanasie Stănculescu, ELIBERAT CONDIŢIONAT din închisoare – VIDEO

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Se face transferul! MM Stoica, anunț-bombă pentru fanii FCSB: „Săptămâna asta se închide”
Capital.ro
Cu ce riscuri ne putem confrunta în următorii ani. Ilie Bolojan vorbește despre ratingul României: Sper să putem trece la o perspectivă stabilă
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
A fost șofer de Uber și însoțitor de zbor după ce a renunțat la sportul profesionist: ”Nu mi-am imaginat în viața mea!”
MediaFlux
România a supărat UE! Riscăm să nu mai primim banii europeni
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România