Acţiunile europene au închis în creştere

Acţiunile celor mai mari companii europene au încheiat tranzacţiile de miercuri în creştere, recuperând o parte din pierderile mari din ultimele două şedinţe, susţinute de cererea pentru titluri bancare ieftine, dar şi de rezultatele bune raportate de unele companii, transmite Reuters.
Romania TV
02 nov. 2011, 17:31
Acţiunile europene au închis în creştere

Cererea a fost alimentată şi de datele peste aşteptări referitoare la locurile de muncă din sectorul privat american, potrivit Mediafax.

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a avansat cu 1,1%, în urma unui declin de 3,4% consemnat marţi.

Pieţele de capital au scăzut puternic marţi, din cauza referendumului anunţat de guvernul elen referitor la planul de salvare convenit de liderii zonei euro săptămâna trecută.

Acţiunile UniCredit au urcat cu 7,3% şi au avut una dintre cele mai bune evoluţii în rândul titlurilor incluse în indicele FTSEurofirst 300, după ce au pierdut 12,4% în şedinţa precedentă.

„Datele ADP privinţa piaţa americană a muncii au fost peste aşteptări, dar criza datoriilor din zona euro continuă să apese pieţele”, a declarat Mike Lenhoff, analist la firma Brewin Dolphin.

El a arătat că criza bancară continuă şi pune în pericol sistemul financiar mondial.

Pe alte pieţe, indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 1,15%, DAX al bursei din Frankfurt cu 2,25% şi CAC 40 al bursei din Paris cu 1,38%.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Guvernul a adoptat noi măsuri de siguranță pentru piața de energie electrică. Transelectrica poate limita consumul între orele 19:00 și 23:00 dacă apar deficite în sistem
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Putin se pregătește sa atace o țară din NATO. Informații dezvăluite de serviciile secrete americane
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România