SENTIMENTUL de dimineaţă: Grecia înghite greu austeritatea. Care este adevărata forţă a burselor?

Bursele ar trebui să crească după ce parlamentul grec a aprobat măsurile de austeritate cerute de Bruxelles, ca să primească ajutorul de 130 de miliarde de euro. La Bucureşti, corecţia negativă de vineri ar trebui să fie suficientă şi piaţa să atace din nou rezistenţele la creştere. În fapt, vom vedea astăzi cât de mare este forţa tendinţei de creştere actuale şi dacă a fost supralicitată.
Adrian N. Ionescu
13 feb. 2012, 05:16
SENTIMENTUL de dimineaţă: Grecia înghite greu austeritatea. Care este adevărata forţă a burselor?

Corecţia de vineri ar fi trebuit să-şi fi îndeplinit funcţia profilactică.

„Corecţiile negative consolidează tendinţele pozitive dacă au o doar o amploare profilactică, împotriva lăcomiei. Investitorii care ar dori să continue să cumpere se tem tocmai de corecţii şi spun „lasă să scadă niţel mai întâi“. După corecţii, intră bani şi investitori proaspeţi în piaţă şi de aceea tendinţa pozitivă fundamentală se consolidează. Corecţia este sănătoasă“, explica vineri dimineaâî Marcel Murgoci, directorul de tranzacţiii al companiei de brokeraj Estinvest, , pentru RTV.NET.

 

Indicele BET FI, al societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi al Fondului Proprietatea (FP), are încă de trecut peste rezistenţa solidă a pragului de 25.000 de puncte. O rezistenţă importantă se poate opune, din punct de vedere tehnic, la creştere (vezi mai jos, în capitolul DIDACTICE, de ce).

 

Azi noapte, piețele asiatice au mai recuperat din pierderi, după ce parlamentul grec a aporbat planul de austeritate, dar pieţele contractelor la termen (futures, care pariază pe evoluţia ulterioară a cotaţiilor) încă nu anunţau o zi de creşteri. Nu va fi fost de ajuns ce au aprobat grecii în parlament, sau tulburările de stradă inspiră prea multă nesiguranţă?

Vom vedea peste 3 ore.

 

Indicele BET Fi face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondul Proprietatea (FP), care sunt cele mai căutate de investitorii străini şi, de aceea, BET Fi  este în centrul atenţiei analiştilor.

 

Săptămâna trecută BET Fi s-a apropiat ameninţător de pragul de la 25.000 de puncte, despre care, raportul analiştilor de la BT Securities spunea , lunea trecută, că este un reper valabil pentru întreg anul: „Următorul nivel hotărâtor în evoluţia pieţei româneşti pe 2012 este la 25.000 de puncte. În funcţie de reacţia SIF-urilor la acest prag, vom rămâne la scenariul cu implicaţii negative de la acest nivel“, spunea Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities, în raportul său. (Ce vor face euro şi bursele cu sau fără examenul grec trecut. Previziunile săptămânii).

 

Altfel spus, dacă BET Fi, nu va reuşi să depăşească pragul de la 25.000, cândva în zilele sau săptămânile următoare, tendinţa principală a pieţei, cea anuală, va fi din nou cea descendentă, declanşată acum doi ani.

 

Acum această veche tendinţă descendentă a fost răsturnată. Măcar până la primăvară?

 

Nu trebuie să uităm nici  faptul că analiştii sunt mai toţi de acord că motorul creşterilor de la Bucureşti este atractivitatea dividendelor mari aşteptate de la SIF-uri şi de la FP. În plus, noul prag de deţinere maximă de acţiuni SIF (de 5%) este şi el încă mobilizator, în perspectiva adunărilor generale din primăvară.

Şi nu trebuie scăpate din vedere nici reperele la care ar fi mai bine să se dea ordine de „stop pierderi“, în cazul instalăriiunei tendinţe negative temporare.

 

Astfel că este înţelept să atragem atenţia şi asupra pragurilor sub care ar fi preferabil ca indicele BET Fi, al SIF-urilor şi al FP, să nu coboare: mai întâi, dacă se poate, nici măcar sub 23.000 de puncte. Nu ar fi o mare tragedie, pofta de încasare a profitutilor l-ar putea trimite sub acest nivel, chiar azi.

 

Şi dacă ar cădea sub acest nivel, pentru zilele următoare ar mai rămâne suporturi care să se împotrivească tendinţei temporare de scădere, la 21.000 de puncte şi la 19.000. Abia sub acest nivel ne putem teme că ajustarea negativă, corecţia, s-a transfosmat într-o tendinţă negativă durabilă.

 

(Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecturi. Bursa se deschide la ora 10)

 

„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

 

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
La 4 ani de la retragerea din activitate, Ana Maria Brânză face un anunț neașteptat. Cum se simte acum, de fapt ”Am început să caut ajutor”
Capital.ro
Doliu în televiziune! Cel mai frumos actor actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a văzut în seriale la TV
Playtech.ro
Câţi de 9 vezi în imaginea de mai jos: ai 20 de secunde la dispoziţie pentru a da răspunsul corect
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Cum a ajunbs România bătaia de joc a importatorilor. Mâncăm "furaje pentru animale"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet