Victor Ponta salută realegerea lui Martin Schulz ca preşedinte al Parlamentului European

Premierul Victor Ponta a salutat marţi realegerea lui Martin Schulz ca preşedinte al Parlamentului European şi a afirmat că are mare încredere în acesta pentru că a susţinut România în UE.
Romania TV
01 iul. 2014, 12:54
Victor Ponta salută realegerea lui Martin Schulz ca preşedinte al Parlamentului European

„Mă alătur tuturor membrilor şi simpatizanţilor PES în a saluta realegerea lui Martin Schulz în funcţia de Preşedinte al Parlamentului European! Este un om în care am mare încredere, care a luptat întotdeauna pentru interesele cetăţenilor europeni şi a susţinut cu tărie România în Uniunea Europeană! Felicitări şi mult succes în toate activităţile!”, a postat prim-ministrul pe contul său de Facebook.

Eurodeputatul social-democrat german Martin Schulz a fost ales marţi în funcţia de preşedinte al Parlamentului European (PE), pentru doi ani şi jumătate.

Schulz a obţinut votul a 409 dintre cei 723 de eurodeputaţi prezenţi marţi în plenul PE reunit la Strasbourg.