ZID în jurul lui Titi Holban. Plenul Camerei a respins cererea de ARESTARE a deputatului UNPR

Deputaţii au respins, miercuri, solicitarea ministrului Justiţiei cu privire la încuviinţarea arestării preventive a deputatului UNPR Titi Holban. Înainte de vot, Holban le-a cerut colegilor "să analizeze situaţia omeneşte şi chiar dumnezeieşte" şi să voteze în consecinţă.
Iulian Tudor
02 iul. 2014, 11:28
ZID în jurul lui Titi Holban. Plenul Camerei a respins cererea de ARESTARE a deputatului UNPR

Plenul Camerei Deputaţilor au respins solicitarea ministrului Justiţiei cu privire la încuviinţarea arestării preventive a deputatului UNPR Titi Holban.

Dintre parlamentarii prezenţi, 198 s-au pronunţat împotriva arestării preventive şi 96 în favoarea acesteia. Votul în plen a fost secret cu bile.

Înainte de vot, Titi Holban le-a spus deputaţilor că el niciodată nu a luat sau dat bani pentru a interveni pe lângă vreun coleg sau vreun funcţionar din instituţiile publice.

‘Sunt un om integru, cinstit, care a muncit alături de familie. Nu am încălcat niciodată dispoziţiile legale. Prin prisma funcţiei pe care o deţin, mi-am îndeplinit în mod corect şi onest datoriile ce îmi revin şi nu am atras niciodată atenţia asupra unor fapte. Niciodată nu am luat sau dat vreo sumă de bani pentru a interveni pe lângă vreun coleg sau vreun funcţionar din instituţiile publice’, a afirmat Holban în plenul Camerei Deputaţilor.

Titi Holban a susţinut că solicitarea încuviinţării arestării sale preventive nu prezintă niciun element concret.

‘Solicitarea încuviinţării arestării preventive, adresată către dvs., nu reprezintă niciun element concret, care să conducă la ideea că aş fi implicat în vreun fel în derularea cercetărilor. Sunt la dispoziţia organelor abilitate şi voi colabora prin toate mijloacele legale la aflarea adevărului. Nu cred că ridicarea imunităţii şi arestarea preventivă sunt mijloace de aflare a adevărului. Orice persoană de rea credinţă poate vehicula în numele nostru în diverse cercuri sau în faţa unor apropiaţi care au probleme cu legea fără ca noi să avem cunoştinţă şi fără să facem astfel de demersuri. Aveţi încredere că sunt nevinovat, timpul va dovedi că tot ce am spus este adevărat. De votul dvs. depinde cariera şi soarta mea ca om’, a spus Holban.

Deputatul le-a cerut colegilor săi ‘să analizeze situaţia omeneşte şi chiar dumnezeieşte’.

Deputatul Titi Holban, salvat de colegi. Deputaţii jurişti au respins arestarea lui

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins luni solicitarea ministrului Justiţiei cu privire la încuviinţarea arestării preventive a deputatului Titi Holban (UNPR). Decizia finală a fost luată de plenul Camerei Deputaţilor prin vot secret cu bile.

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de deputatul Titi Holban pentru trafic de influenţă.

Deputatul Titi Holban, anchetat de DNA

Potrivit DNA, în ianuarie, Titi Holban a acceptat promisiunea unui denunţător că în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv în două tranşe, va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă. Intervenţia viza ca societatea administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Era singur la 6 metri de poarta goală! Ce a putut să facă atacantul pe care FCSB a cheltuit 500.000 de euro. Video
Capital.ro
România face un nou pas spre euro. Anunțul făcut de președintele Nicușor Dan: Există acord politic
Playtech.ro
Cât costă un bilet cu trenul care urcă pe un feribot și traversează marea spre Sicilia. Experiența unică pe care o poți trăi în Italia
Adevarul
Clasamentul serviciilor de informații din Europa, în funcție de performanță. Pe ce loc se s-a clasat România?
wowbiz.ro
Petrișor Ruge, mesaj emoționant după despărțirea profesională de Andreea Bălan. Ce le-a transmis fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Motociclist cuprins de foc, în județul Cluj. Bărbatul și-a pierdut viața pe loc, după ce a fost izbit de un TIR
iamsport.ro
Dorin Goian a numit fotbalistul care ar fi ”un mare câștig” pentru FCSB: ”Are nevoie de cineva de calibrul și valoarea lui”
MediaFlux
Atenție la noua metodă de fraudă! Un bărbat, victima unei înșelătorii în care a pierdut 12.000 de euro în câteva ore
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România