Legea Educaţiei. Sindicate: S-au eliminat prevederi contestate de salariaţii din învăţământul preuniversitar

Sindicaliștii din Educație s-au declarat mulțumiți de modificările aduse Legii Educației Naționale prin Ordonanța de urgență adoptată recent de Guvernul Ponta, potrivit comunicatului remis de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. "Conform acestui act normativ, au fost eliminate unele dintre prevederile actualei legi a educației, contestate de majoritatea salariaților din învățământul preuniversitar", se arată în sursa citată.
Romania TV
02 iul. 2014, 16:16
Legea Educaţiei. Sindicate: S-au eliminat prevederi contestate de salariaţii din învăţământul preuniversitar

Reprezentanții FSLI sunt de părere că modificările în cauză sunt de natură să rezolve probleme stringente din Educație și să atragă după sine o îmbunătățire a sistemului de învățământ preuniversitar. Federatia Sindicatelor Libere din Învățământ „apreciază faptul că Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență de modificare a Legii Educației Naționale, prin care se rezolvă o parte din multiplele probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ preuniversitar”.

Principale modificări aduse Legii Educației Naționale, prin adoptarea Ordonanței de urgență nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educației, cercetării științifice și pentru modificarea unor acte normative, se referă la posibilitatea reducerii, cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, a normei de predare-evaluare-învățare pentru profesorii care au o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic I, posibilitatea de a pregăti absolvenţii clasei a XII-a, care nu au promovat Bacalaureatul, prin meditaţii instituţionalizate, deblocarea funcționării consiliilor de administrație din unitățile de învățământ, crearea cadrului pentru organizarea, în regim de urgență, a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere din inspectoratele școlare și unitatile de învățământ.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
Neluțu Varga, patronul CFR Cluj, afacere fabuloasă. Cum a ajuns proprietar peste o companie IT a statului. Firma, pierdută în condiții suspecte
Capital.ro
Noul portal CNAS e-Sănătatea Mea: cum se creează contul și ce date medicale pot fi consultate
Playtech.ro
Orașul din România în care sunt mai multe locuințe decât familii. De ce au rămas atât de multe case goale
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză politică
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Scene incredibile la Dinamo! Oficialii clubului l-au găsit pe fotbalist cu ochiul umflat și dormind în cadă: ”Era în depresie”
MediaFlux
Exclusiv DNA a intrat pe fir după dezvăluirile Mediaflux privind plocoanele din portbagajul șefului Inspecției Muncii, Dantes Nicolae Bratu: Dosar penal privind fapte de luare și dare de mită
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte