Băsescu, la 2 ani de la suspendare: Am fost susţinut şi de OPORTUNIŞTI. Acum sunt în MIZERIA compromisului

Traian Băsescu a declarat, joi, că îşi menţine opinia potrivit căreia suspendarea sa din iulie 2012 a fost o lovitură de stat pusă la cale de doi oameni care acum vizează postul de preşedinte al României: Victor Ponta şi Crin Antonescu. Băsescu susţine că acţiunile acestora din vara anului 2012 arată "mizeria morală şi dispreţul pentru statul de drept" al celor doi. Şeful statului i-a atacat şi pe cei de la PDL, numindu-i "oportunişti" după ce l-au susţinut în 2012, iar acum sunt "în banca compromisului murdar".
Iulian Tudor
03 iul. 2014, 08:58
Băsescu, la 2 ani de la suspendare: Am fost susţinut şi de OPORTUNIŞTI. Acum sunt în MIZERIA compromisului

Traian Băsescu a participat, joi, la Parlament, la dezbaterea organizată de PMP cu tema „Democraţie şi stat de drept în România”, la 2 ani de la ultima suspendare din funcţie a şefului statului.

În vara anului 2012, a fost o lovitură de stat, însă una eşuată pentru că instituţiile au rămas în picioare. Demiterea preşedinţilor celor două Camere, schimbarea Avocatului Poporului şi, după referendum, presiunile făcute de modificare a numărului românilor arată mizeria morală şi dispreţul pentru ce înseamnă statul de drept. Aici nu au fost oameni oarecare, lovitura de stat a fost coordonată de către lideri de partid, Victor Ponta şi Crin Antonescu, oameni care acum se vor preşedinţi ai României„, a declarat preşedintele Traian Băsescu.

CITEŞTE ŞI Băsescu acuză SLUGĂRNICIA lui Victor Ciorbea: E docil, supus politic, cel mai FERICIT Avocat al Poporului

Băsescu a mai spus că, la suspendarea sa din funcţie din anul 2012 , a fost susţinut şi de oportunişti, care au profitat de evenimente, iar azi sunt ”în banca compromisului murdar” exact cu cei care ”au dat lovitura de stat”.

„Cu acea ocazie, şi aici vin puţin în zona de romantism, dincolo de susţinerea pe care am avut-o de la PDL, singurul partid care m-a susţinut, ca de altfel şi la alegerile din 2009, ca de altfel şi la referendumul de demitere din 2007, am văzut şi oportunişti, care nu mai încăpeau pe scene pe lângă mine pentru a apăra chipurile statul de drept. Ei de fapt voiau să ia din eveniment, din necaz, necazul pentru România, nu neapărat pentru mine. (…) Sunt aceiaşi care astăzi sunt în mizeria compromisului exact cu cei care au dat lovitura de stat din vara anului 2012 şi din 2007, fiindcă a fost o consecvenţă a partidelor, fie că ne referim la PNL, fie la PDL, fie la partide mai mici, la PC, fie la UDMR. Îmi pare rău, dar aceasta este realitatea şi poate dacă dăm filmul înapoi, înţelegeţi de ce România are nevoie de un partid nou”, a afirmat Băsescu.

Traian Băsescu a participat joi la dezbaterea cu tema „Democraţie şi stat de drept în România” organizată de Fundația „Mișcarea Populară”.

Dezbaterea organizată de PMP şi Fundaţia Mişcarea Populară are loc la doi ani de la ultima suspendare din funcţie a şefului statului.

Băsescu, ATAC DUR: Parlamentul A FRATERNIZAT cu clanul Bercea. Declaraţia, o acţiune de INTIMIDARE a Justiţiei

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Vrea să facă triatlon, alături de fiica sa, Teodora. Cât mai stă Meme Stoica în fotbal?
Capital.ro
Plată impusă prin lege pentru românii care stau la bloc. Aceste sume devin obligații pentru proprietari
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Horoscop 7 august. O zi cu răsturnări de situație pentru toate zodiile. Cine primește o veste care îi poate schimba viitorul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România