Viceamiral american: Marina iraniană pregăteşte atentate sinucigaşe

În occident a stârnit îngrijorare o declaraţie a unui militar american de rang înalt, care a avertizat că marina iraniană pregăteşte atentate sinucigaşe.
Romania TV
13 feb. 2012, 16:09
Viceamiral american: Marina iraniană pregăteşte atentate sinucigaşe

Potrivit viceamiralului american Mark Fox, Statele Unite se află în posesia unor indicii semnalând că regimul iranian pregăteşte comiterea de atentate sinucigaşe cu ajutorul navelor sale din Golful Persic.

Această ştire a alertat lumea politică şi presa apuseană. Cu atât mai mult cu cât informaţiile furnizate de viceamiralul american includ ştirea înmulţirii, de către iranieni, a numărului submarinelor şi vedetelor rapide de care dispune în prezent marina persană.

Unele dintre ambarcaţiunile iraniene de dimensiuni reduse au fost dotate cu o ogivă de proporţii, aptă să fie folosită la un atac sinucigaş. Ar fi vorba de o escadră compusă din 10 astfel de nave.

Fox a avertizat că „flota americană nu este invulnerabilă” şi le-a amintit, în mod cu totul curios, ofiţerilor din subordinea sa, că „au datoria de a se auto-apăra”.

Ca şi cum ar trebui să li se amintească unor ofiţeri combatanţi că sunt în pericol şi au datoria de a-şi proteja viaţa.

În fapt, declaraţia vice-amiralului american are un scop precis. Obiectivul ei este să-i avertizeze pe iranieni să nu încerce vreo „cascadă”, vreo aventură militară de tipul celor pe care regimurile totalitare încolţite le iubesc. Tiraniile recurg frecvent la varii operaţiuni spectaculoase, în chip de demonstraţie de forţă, spre a-şi intimida adversarii.

Vice-amiralul Fox nu e fitecine, ci chiar comandantul Flotei a V-a. Flota sa controlează strâmtoarea Ormuz, ceea prin care se scurg 40 la sută din exporturile globale de ţiţei şi pe care iranienii au ameninţat că ar putea s-o închidă ca ripostă la sancţiunile petroliere anti-iraniene adoptate de europeni.

Baza flotei a V-a este emiratul Bahrain. Statele arabe din Golful Persic, cu lideri şi populaţii alcătuite în majoritatea lor din triburi de arabi suniţi, se simt puternic ameninţate de regimul şiiţilor iranieni, un regim cotat nu doar în Israel, ci şi în lumea musulmană sunită drept un pericol strategic.

Declaraţiile comandantului flotei a V-a reflectă şi documentează şi crescânda nervozitate a Pentagonului şi a cercurilor militare americane, care ştiu despre ce e vorba. Marina americană s-a văzut atacată cândva, cu efecte dezastruoase, de o mică ambarcaţie teroristă.

Islamişti sinucigaşi trimişi în misiune, în largul coastelor yemenite, de reţeaua al Quaida au atacat crucişătorul american USS Cole cu un an înaintea atentatelor de la 11 septembrie 2001. Atentatul sinucigaş de-atunci, unul dintre cele mai violente atacuri teroriste antiamericane se soldase cu 17 victime din rândul militarilor Statelor Unite.

Analiştii apuseni amintesc în context şi de manevrele navale iraniene recent derulate în Golful Persic – zonă în care se găsesc în prezent circa 40.000 de militari americani. În timpul manevrelor, iranienii şi-au testat nu doar puitoarele de mine ci şi rachetele de croazieră.

Concomitent, regimul de la Teheran a turnat din nou gaz pe focul conflictului nuclear, afirmând că are de gând să-şi continue neabătut programul atomic, în ciuda tuturor presiunilor internaţionale.

În plus, Iranul e condus de un regim virulent antisemit. Întrucât a ameninţat în repetate rânduri Israelul cu genocidul şi se apropie inexorabil de punctul fără de întoarcere pe calea fabricării primelor ogive nucleare, un atac preventiv contra reactoarelor iraniene pare a nu mai fi decât o chestiune de timp.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT