BERCEA MONDIAL, scăpat în peste 100 de dosare. CSM cere VERIFICAREA procurorilor care au dat NUP

Consiliul Superior al Magistraturii va sesiza Secţia pentru Procurori pentru a stabili cum Bercea Mondial a scăpat în peste 100 de dosare, în care s-au dat soluţii de neîncepere a urmăririi penale, transmite România TV. CSM vrea ca procurorii care au instrumentat dosarele să fie verificaţi.
Ionela Marcu
09 iul. 2014, 08:45
BERCEA MONDIAL, scăpat în peste 100 de dosare. CSM cere VERIFICAREA procurorilor care au dat NUP

CSM vrea anchetă pentru a se stabili dacă deciziile procurorilor care au instrumentat dosarele lui Bercea Mondial au fost corecte.

Horaţius Dumbravă, membru al secţiei de judecători din CSM, a cerut miercuri, în plenul Consiliului, sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la faptul că la parchetele din judeţul Olt s-au dat o sută de soluţii de neîncepre a urmăririi penale pe numele lui Bercea Mondial.

Dumbravă a propus plenului CSM să voteze o hotărâre în acest sens.

„Nu pot să mă gândesc cum s-a ajuns aici. O sută de dosare – aşa spune presa – au fost ‘mătrăşite’ de către organele judiciare din Olt la condamnatul Bercea. Noi nu facem nimic? Noi trebuie să vedem dacă este aşa. Trebuie să facem mai departe un pas„, a spus Dumbravă.

Inspecţia Judiciară a CSM a decis: BERCEA MONDIAL a afectat independenţa Justiţiei

Plenul CSM a decis, în unanimitate, ca urmare a propunerii lui Dumbravă, sesizarea Secţiei pentru Procurori în cazul celor 100 de dosare pe numele lui Bercea Mondial.

‘E o problemă pe care am pus-o în discuţia colegilor mei şi a fost acceptată în unanimitate. Totuşi, să ne uităm în gura unui condamnat, care se pare că are 100 de dosare date cu soluţii de netrimitere în judecată, cel puţin presa asta a relatat, e normal să avem o verificare a Inspecţiei Judiciare pe acest aspect. Sigur, Secţia de Procurori se va sesiza şi va decide în consecinţă’, a precizat Dumbravă.

Dosarele în care a fost cercetat Bercea şi în care s-a dat NUP au fost instrumentate de procurorii din judeţul Olt. Doar 2 din cele 120 de dosare ale lui Bercea au fost soluţionate.

Solicitarea a fost făcută în contextul în care membrii CSM au discutat miercuri despre asumarea raportului Inspecţiei Judiciare în care s-a decis că Bercea Mondial a afectat independenţa justiţiei.

În şedinţa CSM urmează să se decidă dacă va fi sesizat şi Parchetul în legătură cu aceste declaraţii.

Inspecţia Judiciară a CSM a stabilit că declaraţiile lui Bercea Mondial potrivit cărora Laura Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu au luat mită în scandalul Mircea Băsescu au afectat independenţa Justiţiei.

DOSARUL BERCEA-BĂSESCU. Dan Voiculescu, acuzat că a PLĂTIT 1 milion de euro. Avocat: Sunt INVENŢII

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
„Liniște!”. Mesajul transmis de Octavian Popescu, în miez de noapte, imediat după ce a fost ironizat de Gigi Becali. Foto
Capital.ro
Regulă la bloc în 2026. Documentele pe care proprietarii le pot verifica. Ce obligații are administratorul privind banii
Playtech.ro
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru muncă
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
L-a cunoscut pe ”cel mai mare antrenor român” din istorie și a rămas uluit: ”Un adevărat domn, era de altă clasă!”
MediaFlux
Donald Trump amenință să atace o nouă țară din Orientul Mijlociu: Îi bombardăm de nu se văd
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat