PNL şi PDL s-au înţeles: Numele partidului rezultat din FUZIUNEA celor două formaţiuni va fi PNL

PNL şi PDL au finalizat, miercuri, discuţiile privind fuziunea dintre cele două formaţiuni şi au convenit ca numele viitorului  partid să fie PNL.
Iulian Tudor
16 iul. 2014, 10:06
PNL şi PDL s-au înţeles: Numele partidului rezultat din FUZIUNEA celor două formaţiuni va fi PNL

Echipele de negociere ale PNL şi PDL au ajuns la o înţelegere privind Statutul noului partid, numele şi protocolul de fuziune. Liberalii şi democrat-liberalii au convenit astfel ca numele partidului rezultat din fuziunea celor două formaţiuni să fie PNL.

Prim-vicepreşedintele democrat-liberal Cătălin Predoiu a declarat că negocierile PNL – PDL la nivelul comisiei mixte s-au încheiat, iar rezultatul negocierilor va fi supus deciziei politice.

CITEŞTE ŞI Quintus: PNL nu renunţă la NUME! Nu va fi fuziune dacă PDL ţine la identitatea sa

‘Astăzi a mai avut loc o şedinţă a comisiei de negociere a fuziunii dintre PDL şi PNL. Am încheiat aceste discuţii. Absolut toate elementele rezultatului negocierilor vor fi anunţate după ce vor fi supuse forurilor de conducere ale celor două partide. În speţă, în mai puţin de o oră vom prezenta aceste rezultate ale discuţiilor Biroului Politic Naţional al PDL. După care vom putea face comunicări complete, după ce va fi discutat acest rezultat de către colegii noştri’, a declarat Predoiu la sediul PNL.

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat, la rândul său, că statutul noului partid a fost definitivat din punctul de vedere al echipei de negociere.

Din punctul de vedere al echipei de negociere, da (statutul a fost definitivat – n.r.). Am convenit la nivelul echipei de negociere asupra tuturor aspectelor legate de corpul statutului, cât şi de ceea ce înseamnă dispoziţii tranzitorii şi protocolul de fuziune‘, a arătat Orban.

CITEŞTE ŞI FUZIUNEA PNL-PDL. Cum îşi împart cele două partide posturile la vârful noii formaţiuni

Întrebat ce modificări au fost făcute, el a spus că nu poate da detalii până în momentul în care documentele care au fost negociate şi asupra cărora s-a convenit nu vor fi ratificate în organismele de conducere ale celor două partide.

PNL are un calendar clar de evenimente, o să aibă reuniunea Biroului Politic, ulterior reuniunea Delegaţiei Permanente, în 21 iulie, în care vom ratifica toate înţelegerile pe care le-am făcut în echipa mixtă de negociere şi, de asemenea, vom stabili candidatul la Preşedinţia României din partea PNL’, a explicat vicepreşedintele liberalilor.

La discuţiile de miercuri au participat din partea PNL Teodor Atanasiu, Ludovic Orban, Mihai Voicu, Alina Gorghiu, Dan Motreanu, Marian Petrache, iar din partea democrat-liberalilor Cătălin Predoiu, Ioan Oltean, Gheorghe Falcă, Gheorghe Flutur, George Scripcaru, Mircea Hava şi Adriana Săftoiu.


 

DailyBusiness
O nouă campanie de propagandă a Moscovei în România: „Rusia nu este dușmanul meu”. Mesajul a ajuns și în alte țări europene
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Testul sigur al femeii de 55 de ani pentru a descoperi dacă un bărbat e bun la pat. La ce îi supune modelul de fitness
Fanatik.ro
Zodiile care trec cu brio peste situațiile dificile până la finalul lunii august. Au o stea în frunte
Capital.ro
Lege pentru românii care locuiesc la bloc. Proprietarii trebuie să permită accesul. Se transmite obligatoriu preaviz
Playtech.ro
Apa de ploaie, taxată în România: De ce și cum se aplică această măsură
Adevarul
Momentul în care un turc trage 6 focuri de armă în Centrul Vechi din București. Bărbatul a fost reținut
wowbiz.ro
El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Giorgianei
Evz.ro
Cea mai mare scumpire a rovinietei. Noile tarife și sancțiuni pentru șoferi, din septembrie
Prosport.ro
FOTO. Controversata Marina, renumită pentru imaginile ei cel puțin îndrăznețe, a fost prinsă! A primit pedeapsă de 4 ani
kanald.ro
Cine este bărbatul care a deschis focul în Centrul Vechi al Capitalei! Acesta nu ar fi primul atac pe care l-a pus la cale
Cancan.ro
Mama lui Cătălin, adolescentul care s-a aruncat în fața TIR-ului cu iubita lui, face dezvăluiri tulburătoare: 'Mă amenința!' 😲
iamsport.ro
Un controversat politician îl acuză pe patronul FCSB: ”Gigi Becali, jură-te că n-ai trăit cu Tania Budi!”
MediaFlux
Când vine pensia în septembrie prin poștă și pe card! Casa de Pensii respectă datele pentru banii pensionarilor pentru luna septembrie 2025
stirilekanald.ro
Mihai și-a dat ultima suflare sub ochii soției sale, în timp ce încerca să salveze de la înec un bărbat. Femeia a văzut totul: „Omul acela l-a tras de picior și l-a băgat la fundul apei”
Cursul valutar BNR miercuri, 20 august 2025: Prețul gramului de aur se află în scădere