IOANA PETRESCU, prima declaraţie după confruntarea cu Traian Băsescu de la Cotroceni

Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a făcut, miercuri, prima declaraţie despre confruntarea cu Traian Băsescu din timpul consultărilor de la Palatul Cotroceni pe tema reducerii CAS.
Iulian Tudor
16 iul. 2014, 15:41
IOANA PETRESCU, prima declaraţie după confruntarea cu Traian Băsescu de la Cotroceni

Ioana Petrescu a declarat, la Antena 3, că ea refuză să fie implicată într-un război politic. „Era clar că e o întâlnire politică. Nu m-am dus acolo să vorbesc despre cifre sau să fundamentez o teorie economică. Era clar că acolo era o discuţie politică şi CAS era la mijloc. Este clar că e vorba de un război politic, am refuzat să mă implic în acest război în care se folosea CAS. Am încercat să ţin departe CAS de acest război. Mă gândeam: clar e o dispută politică şi o să-mi distrugă proiectul. Vroiam să-l iau şi să plec„, a spus Ioana Petrescu.

Ministrul a arătat că nu s-a simţit intimidată sau deranjată în discuţia cu şeful statului, menţionând că fost amuzată de spaţiul amplu pe care l-a dedicat presa celor 20 de minute de la Cotroceni.

Ioana Petrescu a precizat că nu a simţit „nevoia” să-şi dovedească „diploma de la Harvard la Palatul Cotroceni”.

CITEŞTE ŞI Victor Ponta: Nu avem nicio obligaţie să ne PREGĂTIM în faţa lui Băsescu. ENGLEZA lui mă bagă în ceaţă

Ministrul Finanţelor crede că preşedintele Băsescu aştepta să audă că vor fi crescute nişte taxe. Ea a precizat că nu va spune aşa ceva şi nici nu va face, întrucât vrea să utilizeze politica fiscală pentru a susţine creşterea economică.

„De aceeea au ţinut discuţiile cu FMI până la 12 noaptea, pentru că nu eram de acord să accept creşterile de taxe care au fost propuse (…) Se aştepta să vin să spun eu că voi creşte taxele ca să acopăr gaura. Eu am fost cu FMI două săptămâni şi le-am zis clar că nu voi creşte taxele”, a mai spus Ioana Petrescu.

Ioana Petrescu a mai afirmat că este convinsă că preşedintele Traian Băsescu susţine măsura de reducere a CAS şi de aceea este clar că nu trebuia să meargă şi convingă pe cineva că este o măsură bună. 

„Eu sunt convinsă că domnul preşedinte susţine această măsură. Clar nu era vorba să mergem şi să explicăm sau să convingem pe cineva că aceasta este o măsură bună. Aici nu discutăm de cine ştie ce măsură care mi-a trecut mie prin cap, necunoscută. Este vorba despre o măsură susţinută de Uniunea Europeană, există o mulţime de documentaţie din partea Uniunii Europene, care spune că există o problemă cu taxarea prea mare a muncii în Uniunea Europeană şi trebuie redusă, susţinută de Banca Mondială prin studiile pe care le avem de la Banca Mondială, este susţinută de Dreapta, este susţinută de Stânga, a trecut prin Parlament, deci nu este vorba că trebuia convins cineva de acest lucru. Era vorba de o dispută politică. Nu sunt om politic şi nu am vrut să pun argumentele de CAS într-o astfel de dispută”, a precizat ministrul Finanţelor.

CITEŞTE ŞI ÎNREGISTRAREA de la Cotroceni. Băsescu, către Petrescu: Unde spuneaţi că aţi terminat: la Harvard, la Oxford?

Preşedinţia a dat publicităţii, luni, înregistrarea discuţiei cu premierul Victor Ponta şi ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, despre reducerea CAS după ce primul-ministru a spus că s-au certat, iar tonul şefului statului la adresa Ioanei Petrescu a fost ”bădărănesc”.

În timpul discuţiilor, preşedintele i-a transmis ministrului de Finanţe, Ioana Petrescu, că se aştepta la argumente mai puternice, având în vedere că este absolventă a Universităţii Harvard.

„Unde spuneaţi că aţi terminat: la Harvard, la Oxford? Roubini e economist de Harvard, mă aşteptam la argumente de genul lui”, susţine Traian Băsescu în discuţia înregistrată pe tema CAS, avută cu Victor Ponta si Ioana Petrescu.

Totodată, Traian Băsescu i-a spus premierului Victor Ponta că ar fi „unfair” să intre în alegeri fără să trimită bugetul pe 2015 la Parlament, ca un comentariu la afirmaţia lui Ponta că, atunci când va trece de Parlament, bugetul va veni la el sau al noul preşedinte al ţării.

La afirmaţia preşedintelui Băsescu potrivit căreia România mai are de acoperit şi MTO (Medium Term Objective – Obiectiv bugetar pe termen mediu, n.r.), premierul Ponta a întrebat mai întâi „Poftiţi ?”, iar după ce preşedintele Băsescu a reluat că mai există şi MTO-ul, care mai înseamnă vreo 6 miliarde, 5, 6 miliarde, Ponta a răspuns: „O să lucrăm la toate”.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Neluțu Varga, întăriri pentru Mandorlini. A semnat pe 3 ani cu CFR Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Anunț de la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Ce se întâmplă cu pensiile în România
Playtech.ro
Diferenţa dintre creditul ipotecar şi cel imobiliar. Detaliul la care să fii atent
Adevarul
Cine pune în pericol siguranța energetică a României și face jocurile Rusiei. Economist: „Erați în echipă cu Călin Georgescu”
wowbiz.ro
Scene SFÂȘIETOARE la înmormântarea Elenei, femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Tânără de 19 ani l-a refuzat pe milionarul de 48 de ani
kanald.ro
INCENDIU în sectorul 6 din București! S-a emis RO-ALERT
Cancan.ro
Prima prognoză meteo Accuweather pentru iarna asta. Cum va fi vremea în București în decembrie 2025 și în ianuarie 2026
iamsport.ro
Ion Țiriac l-a văzut pe David Popovici când era copil și a rămas marcat de ceea ce a urmat: 'L-am cunoscut din întâmplare'
MediaFlux
Cât a ajuns să coste un detector de gaze. Prețul plătit de români pentru evitarea unor tragedii
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025