Afacerile Flanco au crescut anul trecut cu 37,5%

Retailerul electro-IT Flanco a încheiat anul trecut cu afaceri de 110 milioane de euro, în creştere cu 37,5% faţă de 2010, în linie cu aşteptările managementului companiei, iar profitul operaţional a atins 3,5 milioane de euro, potrivit datelor prezentate de companie într-o conferinţă de presă.
Romania TV
14 feb. 2012, 14:00
Afacerile Flanco au crescut anul trecut cu 37,5%

Potrivit reprezentanţilor companiei, în ultimul trimestru al anului precedent s-au înregistrat cele mai bune rezultate, Flanco raportând pentru perioada octombrie-decembrie 2011 vânzări de 48,1 milioane de euro şi o cotă de piaţă medie de 13,5%.

La nivelul întregului an 2011, cota de piaţă medie a retailerului a fost de 11%.

„Evoluţia Flanco se explică atât prin câştigarea de cotă de piaţă, cât şi prin generarea de business nou, ca urmare a implementării unor campanii de marketing atractive. De asemenea, extinderea suprafeţei de vânzare până la 41.500 metri pătraţi şi plasarea noilor magazine în centre comerciale cu trafic mare au contribuit la dezvoltarea business-ului Flanco în 2011”, a declarat directorul de marketing al Flanco, Violeta Luca.

Flanco a continuat în 2011 să se concentreze pe eficientizarea activităţii de retail, vânzarea medie pe metru pătrat atingând valoarea de 3.000 de euro, în comparaţie cu 2.500 euro în 2010.

Suprafaţa de vânzare medie a retailerului în 2011 a fost de 36.600 metri pătraţi, în creştere cu 15% faţă de anul precedent.

Compania a încheiat anul precedent cu o suprafaţă de vânzare de 41.500 metri pătraţi şi un număr de 77 de magazine, dintre care 83% în galerii comerciale şi 17% în locaţii stradale.

Valoarea bonului de casă în magazinele Flanco în 2011 a crescut cu 16%, la 115 euro (inclusiv TVA).

De asemenea, anul trecut, echipa Flanco s-a extins de la 600 de angajaţi în ianuarie până la 870 de angajaţi în decembrie.

 

În anul 2011, Flanco a deschis 14 magazine noi, în urma unei investiţii de peste 8,5 milioane de euro (inclusiv stocuri).

Magazinele deschise în ultima parte a anului trecut şi cele care vor fi inaugurate în acest an au la bază conceptul lansat de retailer în octombrie 2011, în magazinul din Unirea Shopping Center.

Astfel, în aceste magazine clienţii pot vedea şi testa orice tehnologie, înainte de a cumpăra un produs, produsele fiind în funcţiune în permanenţă.

Retailerul estimează pentru primul trimestru din acest an o creştere a afacerilor cu 40% faţă de perioada similară din 2011, precum şi atingerea unei cifre de afaceri de 140 de milioane de euro pentru întregul an 2012.

Flanco are bugetate pentru 2012 investiţii de 3,5 milioane de euro în deschideri şi amenajări de magazine, având în plan inaugurarea a până la cinci puncte de vânzare sub noul concept.

Pentru acest an, retailerul estimează de asemenea o creştere cu 20% a suprafeţei comerciale, precum şi extinderea echipei cu până la 100 de noi angajaţi, în funcţie de numărul de magazine deschise şi de dinamica vânzărilor.

De asemenea, eficientizarea activităţii are în vedere creşterea vânzării medii pe metru pătrat de la 3.000 de euro, în 2011, până la 3.200 de euro, în acest an.

Potrivit datelor Flanco, piaţa locală de retail electroIT a atins o valoare de circa 1,1 miliarde de euro, în uşoară creştere faţă de 2010.

În acest an, retailerul estimează că piaţa de profil va atinge valoarea de 1,25 miliarde de euro.

De asemenea, în 2012 cheltuielile per cap de locuitor pentru produse electroIT ar putea creşte cu 5-7%.

Flanco Retail operează business-ul fostei companii Flanco International şi este unul dintre cei mai mari retaileri autohtoni de produse IT&C, electronice şi electrocasnice.

Flanco International a intrat în insolvenţă în 2009, după ce ING Bank România a declanşat procedura de executare silită.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
FCSB – Auda, în turul 2 preliminar Conference League! CFR Cluj, „dublă” grea pentru calificare
Capital.ro
Programul „Viața la țară” devine lege: sprijin pentru gospodării și turism rural
Playtech.ro
Ce înseamnă alertele de călătorie emise de MAE și de ce nu ar trebui să le ignori înainte de o vacanță
Adevarul
Ce urmează pentru PNL după mișcarea lui Nicușor Dan. Andrei Ţăranu: „Dar în capul domnului Bolojan ce scenariu este?”
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Cristi, tatăl care a sfârșit după ce și-a salvat fratele de la înec. Avea doar 27 de ani și un bebeluș de câteva luni
iamsport.ro
”Am fost pur și simplu un idiot!”. Legenda României regretă decizia luată în privința naționalei: ”Eram foarte impulsiv, foarte orgolios, am greșit”
MediaFlux
Răsturnare de situație în PNL! Adrian Veștea vânează șefia partidului și vrea locul lui Ilie Bolojan la Congresul extraordinar (Surse)
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?