DEFINITIVAT 2014 EDU.RO: REZULTATELE FINALE vor fi publicate pe 24 iulie

DEFINITIVAT 2014 EDU.RO: Contestaţiile se pot depune la sediile inspectoratelor şcolare judeţene, în intervalul 19-20 iulie, şi vor fi soluţionate între 21 şi 23 iulie. Afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 24 iulie. Nota minimă de promovare a examenului este 8.
Alina Costache
21 iul. 2014, 08:06
DEFINITIVAT 2014 EDU.RO: REZULTATELE FINALE vor fi publicate pe 24 iulie

DEFINITIVAT 2014 EDU.RO: Cadrele didactice care au promovat examenul naţional de definitivare au dobândit dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Cadrul didactic care are statut de titular şi care nu dobândeşte definitivarea în învăţământ în perioada prevăzută de lege i se desface contractul de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, pierzând calitatea de titular al sistemului de învăţământ preuniversitar.
Cadrele didactice care nu obţin definitivarea în învăţământ pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.
Potrivit metodologiei, definitivarea în învăţământ poate fi obţinută la una dintre specialităţile înscrise pe diploma/diplomele pe care candidatul o/le deţine sau la una dintre disciplinele pe care cadrul didactic o poate preda conform Centralizatorului privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar.

Rezultate DEFINITIVAT 2014 EDU.RO  pe judeţe, aici: ––> CLICK AICI 

DEFINITIVAT 2014 EDU.RO: Calendarul examenului naţional de definitivare în învăţământ în anul şcolar 2013-2014:

15 noiembrie 2013: Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen judeţene
15 – 25 noiembrie 2013: Înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ, transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul şcolar, verificarea şi avizarea acestora
25 noiembrie – 2 decembrie 2013: Înregistrarea candidaţilor în aplicaţie. Înştiinţarea candidaţilor cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere
Pâna la 5 iunie 2014: Efectuarea inspecţiilor la clasă
15 – 30 iunie 2014: Completarea dosarelor şi validarea fişelor de înscriere de către candidaţi
14 iulie 2014: Susţinerea probei scrise
19 iulie 2014: Afişarea rezultatelor
19 – 20 iulie 2014: Înregistrarea contestaţiilor şi transmiterea acestora la centrele de evaluare
21 – 23 iulie 2014: Rezolvarea contestaţiilor
24 iulie 2014: Afişarea rezultatelor finale
25 iulie – 10 august 2014: Transmiterea la Ministerul Educaţiei Nationale a tabelelor nominale cu candidaţii admişi şi validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educaţiei nationale
10 – 14 august 2014: Eliberarea de către inspectoratele şcolare a adeverinţelor de promovare a examenului de definitivare în învăţământ.

REZULTATE DEFINITIVAT 2014. Note la examenul de definitivat 2014 rezultate Edu.ro

REZULTATE DEFINITIVAT 2014: Din totalul de 9.196 candidaţi prezenţi la proba scrisă (92,73%), 60,62% au promovat. Rata de promovare este superioară cu aproape 13 procente celei de anul trecut (înainte de contestaţii) – 47,83%. Cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţul Cluj (72,57), iar cel mai scăzut, în judeţele Maramureş şi Giurgiu (47,62). În Capitală, rata de promovare iniţială este de 55%.

Dintre candidaţii care au promovat examenul, 57 au obţinut note de 10, iar alţi 339, note între 9,50 şi 9,99. Cele mai multe note (4.683) s-au înregistrat pe tronsonul 8 – 8,99.
 
REZULTATE DEFINITIVAT 2014: Reamintim că dintre cei 10.764 candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar au fost admişi să participe la proba scrisă doar candidaţii care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologieefectuareaunui stagiu de predare în specialitatea postului de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine” şi minimum media 8 la cele două inspecţii speciale la clasă desfăşurate pe perioada anului şcolar. Astfel, dintr-un lot de 9.917 candidaţi eligibili, s-au prezentat 9.196 (92,73%). 40 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentative de fraudă.
 
Afişarea primelor rezultate a avut loc sâmbătâ, 19 iulie, atât la centrele de examen, cât şi online, pe site-ul dedicat, hhtp://definitivat.edu.ro.
 
REZULTATE DEFINITIVAT 2014: Contestaţiile se pot depune la sediile inspectoratelor şcolare judeţene, în intervalul 19-20 iulie, şi vor fi soluţionate între 21 şi 23 iulie. Afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 24 iulie. Nota minimă de promovare a examenului este 8.
 
Menţionăm că, începând cu anul trecut, Ministerul Educaţiei Naţionale a decis ca nota minimă de promovare a examenului naţional de definitivare în învăţământ să crească de la 7 la 8. Cadrele didactice care promovează examenul naţional de definitivare dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

DailyBusiness
Cât a ajuns să coste o franzelă albă după majorarea TVA-ului. Șeful ROMPAN anunță noi scumpiri: ”Prețul pâinii va mai crește. Avem impozite mai mari de plătit”
Spynews
Insula Iubirii. George Jaguarul, dezvăluiri din viața personală. Ispita, vânată de femei înainte să participe la emisiune: "Miere pentru albine"
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Va fi înmormântat Ion Iliescu cu onoruri militare? Ce se știe despre momentul în care fostul președinte va fi condus pe ultimul drum
Capital.ro
TAXĂ la bancomat. Avertisment pentru cei care retrag bani cash de la ATM. Veți plăti obligatoriu
Playtech.ro
Singurii pensionari care sunt scutiți de CASS, chiar dacă au pensii peste 3000 lei
Adevarul
Salvamar: „Am fluierat după un bărbat care înota departe de mal și a strigat la mine: «Ce fluieri, mă, ești la oi?». Adulții se cred dumnezei“
wowbiz.ro
Anunț oficial! Cât vor fi bursele elevilor în anul școlar 2025-2026. Ministrul Educației a explicat care sunt criteriile de acordare: „Meritul trebuie să fie merit”
Evz.ro
Slăbiciunile lumești ale lui Ion Iliescu. Cea mai tare beție și unica iubire
Prosport.ro
FOTO. „Asta e artă”. Vedeta a renunțat complet la haine de ziua ei
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
Magdalena Șerban, angajată la o firmă privată! Criminala de la metrou muncește din închisoare
Capital.ro
Ion Iliescu va fi înmormântat cu onoruri militare? Ce spune legea despre înmormântarea unui fost președinte
StirileBZI
Dezastru în sănătate! Schimbările de la 1 august lovesc milioane de români. Cine pierde asigurarea medicală
stirilekanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Valentin, bărbatul ucis de propriul cumnat. Familia este în șoc: „A continuat să-l lovească chiar și când era deja la pământ” O fetiță de 5 ani a rămas orfană de tată
Ilie Bolojan a vorbit cu primarii despre scăderea cheltuielilor: „Statul român nu mai are capacitatea financiară să susţină în continuare cheltuielile actuale cu administraţia publică”