Statul francez, responsabil de moartea unui cal din cauza unor alge verzi

Statul francez este responsabil de moartea unui cal, intoxicat în iulie 2009 din cauza proliferării algelor verzi pe plaja din Saint-Michel-en-Greeve (departamentul Côtes d'Armor, nord-vest), a estimat Curtea administrativă de apel din Nantes (departamentul Loire Atlantique, vest), relatează marţi agenţia Reuters, potrivit Agerpres.
Alina Costache
22 iul. 2014, 09:10
Statul francez, responsabil de moartea unui cal din cauza unor alge verzi

Într-o hotărâre emisă luni, judecătorii Curţii au reţinut responsabilitatea statului, ”din cauza carenţelor sale în aplicarea eficientă a regulilor naţionale şi europene referitoare la protecţia apelor împotriva poluării de origine agricolă”.

”Moartea acestui animal trebuie privită ca având drept cauză determinantă o intoxicare ca urmare a inhalării unui gaz toxic degajat de alge verzi în descompunere”, afirmă magistraţii din Nantes.

În iunie 2012, Tribunalul administrativ din Rennes (departamentul Ille-et-Vilaine, vest) afirmase contrariul.

Curtea administrativă de apel a considerat totuşi că stăpânul calului a comis ”o imprudenţă” ducându-se pe plaja respectivă, îndeosebi de expusă, unde un panou recomanda a nu se apropia de acel loc.

Vincent Petit, care îşi plimba calul de căpăstru în acel loc, nu a putut să-l scoată din mlaştină decât la intervenţia rapidă a unui trecător.

Magistraţii din Nantes, care au decis în cazul lui despăgubiri în valoare de 2.200 de euro, au respectat recomandările raportorului public, care estima în cursul audierilor pe 1 iulie că veterinarul parizian este responsabil în proporţie ”de două treimi” de moartea calului său. El ceruse 31.609 euro, îndeosebi din cauza ”prejudiciilor morale”.

Legătura cauză-efect dintre moartea calului şi gazele toxice degajate de algele verzi în putrefacţie nu provoacă nicio îndoială, potrivit raportorului public, având în vedere procesele verbale ”îndeosebi de lămuritoare” ale jandarmilor.

Plămânii calului – înfundat până la gât într-o mlaştină – erau de fapt ”îmbibaţi de sânge”, fără ca el să prezinte urme de lovituri sau de înec.

”Sunt mai degrabă mulţumită: pentru clientul meu, esenţialul era de a spune că algele pot ucide, că ele nu reprezintă doar o problemă de mediu”, a reacţionat Corinne Lepage, avocata stăpânului calului şi fost ministru al mediului. ”Pentru el, aceasta a fost o problemă de principiu”, a adăugat Corinne Lepage.

Statul francez are două luni pentru a angaja un eventual recurs în casaţie împotriva deciziei de luni. O plângere penală, cu constituirea de parte civilă, a fost, de asemenea, depusă de Vincent Petit pe lângă judecătorii de instrucţie din domeniul sănătăţii publice din Paris.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT