Avocat din Bucureşti, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru trafic de influenţă

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui avocat din Baroul Bucureşti, Pavel Cochior Bejan, acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în legătură cu un dosar penal, după ce acesta a cerut bani de la trei persoane pentru a interveni pe lângă judecători de la instanţa supremă, informează Agerpres.
Filip Stan
23 iul. 2014, 11:48
Avocat din Bucureşti, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru trafic de influenţă

La sfârşitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2014, Pavel Bejan Cochior a pretins de la trei denunţători suma de 19.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie învestiţi cu soluţionarea unui dosar penal, care-l privea pe unul dintre ei, potrivit unui comunicat al DNA.

De asemenea, avocatul a promis că îi va determina pe judecători să pronunţe o decizie favorabilă, o pedeapsă mai redusă ori cu suspendare, faţă de unul dintre denunţători.

Denunţătorii s-au întâlnit de mai multe ori cu inculpatul Pavel Cochior-Bejan, de fiecare dată acesta precizând că dispune de – blat şi relaţii – astfel încât unul dintre ei să obţină o sentinţă favorabilă, mai mică decât cea pronunţată în fond sau în apel.

CITEŞTE ŞI PRODECAN de la ASE, REŢINUT pentru luare de mită UPDATE

Iniţial, Pavel Bejan Cochior a pretins suma de 12.000 euro, în final stabilind că, pentru a „mişca ceva”, este nevoie de 19.000 euro.

Pe 15 iulie s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante, asupra inculpatului fiind găsită suma de 19.000 euro.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză.

DNA precizează că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Editorial din tribună după primul meci al Craiovei fără gol primit în deplasare: „Campioana și-a început marșul către primul loc”
Capital.ro
Ce să alegi între dobânda fixă și cea variabilă. Detaliul care poate schimba rata lunară
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia care și-a pierdut viața în timp ce își conducea mama pe ultimul drum. Maria a fost strivită de un bolovan
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Horoscop 14 septembrie 2026. Săptămâna începe cu surprize mari! Unele zodii primesc o veste excelentă, iar altele trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte