Tăriceanu: Traian Băsescu se comportă de parcă ar fi contabilul Guvernului

Parlamentul ar trebui să reacţioneze cu rapiditate în ceea ce priveşte proiectul privind reducerea CAS, a declarat joi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în opinia căruia şeful statului, Traian Băsescu, se comportă de parcă ar fi "contabilul Guvernului".
Romania TV
24 iul. 2014, 13:57
Tăriceanu: Traian Băsescu se comportă de parcă ar fi contabilul Guvernului

„Parlamentul este obligat în situaţia actuală să reacţioneze cu rapiditate, deci, la începerea sesiunii, nu este discutată încă posibilitatea unei sesiuni extraordinare, dar este un subiect care va fi în discuţiile pe care le voi avea cu prim-ministrul, despre oportunitatea unei sesiuni extraordinare, în aşa fel încât să putem accelera acest proces şi să nu lăsăm ca prin toate pârghiile pe care le are la dispoziţie preşedintele să îngreuneze, să decaleze aceste măsuri până la începutul anului 2015”, a spus Tăriceanu, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că proiectul privind reducerea CAS va fi susţinut şi de parlamentarii care au părăsit PNL şi i s-au alăturat, pentru că aceştia au fost aleşi pe listele USL, iar măsura reducerii CAS a fost în programul de guvernare al USL.

„În ceea ce priveşte deciziile privind politicile economice, acestea nu sunt rolul preşedintelui, ci numai rolul Guvernului. Guvernul şi-a făcut analizele necesare de multă vreme, a discutat subiectul cu FMI şi au convenit ca măsura reducerii CAS să fie introdusă în ultimul trimestru al anului acesta. Observ că în ultima vreme preşedintele se comportă de parcă ar fi contabilul Guvernului şi eu cred că preşedintele trebuie să se refere la problemele care reprezintă responsabilităţile lui constituţionale”, a spus Tăriceanu.

Citeşte şi Băsescu: Reducerea CAS creşte riscul ca la un moment dat să amânăm plata pensiilor

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ei sunt cei doi români care au murit în incendiul devastator din Elveția. Unul dintre ei era tatăl unei fetițe
Fanatik.ro
I-a șocat pe toți cei de la FCSB: „I-am trimis dimineața asistentul medical acasă. Frisoane, vomă, stări de rău”
Capital.ro
Semnal de alarmă pentru mii de români: ce se întâmplă cu apa caldă și căldura la iarnă
Playtech.ro
În ce țări se vorbește limba română și unde are statut de limbă oficială. Unele sunt la mii de kilometri de România
Adevarul
Cine era Andreea, studenta din Iași ucisă de fostul iubit. Acesta s-a sinucis apoi: „Nu știu ce se întâmplă cu acești copii care o iau razna”
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea este tânăra înjunghiată de fostul iubit, subofițer ISU. Gestul care l-a scos din minți pe bărbatul de 25 de ani
iamsport.ro
Prunea șterge pe jos cu MM Stoica și cu 2 jucători de la FCSB: ”E total depășit, nu mai merge doar să latri la TV și să faci circ, trebuie să muncești!”
MediaFlux
Cardul de sănătate, înlocuit de cartea de identitate electronică. Anunțul CNAS pentru pacienți si clinici
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat