REZULTATE TITULARIZARE 2014. Peste jumătate dintre profesori nu au trecut examenul. Ce note au luat dascălii

REZULTATE TITULARIZARE 2014. Peste jumătate dintre profesorii care au susţinut examenul de titularizare nu au reuşit să promoveze, potrivit România TV.
Romania TV
25 iul. 2014, 07:26
REZULTATE TITULARIZARE 2014. Peste jumătate dintre profesori nu au trecut examenul. Ce note au luat dascălii

REZULTATE TITULARIZARE 2014. Rezultatele la examenul de titularizare au fost afişate vineri, AICI.

Potrivit Ministerului Educţiei, rata de promovare (cel puţin nota 5) înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, din data de 21 iulie, înainte de soluţionarea contestaţiilor, este de 79,88%, sensibil egală cu cea de anul trecut (79,89%).

Au fost evaluate lucrările a 26.173 de candidaţi. 67 de lucrări au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs, astfel că numărul candidaţilor cu note a fost 26.109. Dintre aceştia, 158 de candidaţi au obţinut nota 10 (cei mai mulţi în Bucureşti – 18), 13.161 de candidaţi (48,66%) au obţinut note între 7 şi 10, procent superior celui din 2013 (47,78%), iar 8.151 de candidaţi (31,22%) au obţinut note între 5 şi 7. Alţi 4.639 de participanţi (20,12%) au obţinut note sub 5.

REZULTATE TITULARIZARE 2014. Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Iaşi (55,87), iar cel mai scăzut procent, în judeţul Mehedinţi (31,50).

La proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 28.415 candidaţi. 2.181 de candidaţi au părăsit sala de concurs, retrăgându-se retras din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 4 candidaţi au fost eliminaţi pentru alte motive (lipsa documentelor de identitate sau lipsa adeverinţelor de studii, iar 28 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă.

REZULTATE TITULARIZARE 2014. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare în cursul acestei zile, până la ora 21:00 şi sâmbătă, 26 iulie, până la ora 15:00. Afişarea rezultatelor finale are ca termen data de 30 iulie.

În  31 iulie va avea loc Etapa I de repartizare – repartizarea în ședință publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învățământ, a candidaților care au obținut cel puțin media de repartizare 7,00 (șapte) la concursul din sesiunea 2014, conform art. 58 alin. (9) din Metodologie, în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturile didactice/catedrele vacante publicate în vederea angajării pe perioada nedeterminată: repartizarea în ședință publică, la nivelul centrului de concurs/unitate de învățământ, a candidaților care au obținut cel puțin media 7,00 (șapte), conform art. 58 alin. (9) din Metodologie, în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturile didactice/catedrele vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată.

REZULTATE TITULARIZARE 2014 EDU.RO: Dezastru după proba scrisă

EDU.RO REZULTATE TITULARIZARE 2014 – În 1 august va avea loc repartizarea, în ședință publică, a candidaților cu media de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 58 alin. (9) din Metodologie, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, la nivelul centrelor de concurs în care au susținut atât proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, cât și proba scrisă sau în alte centre de concurs în care au susținut proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, în ordinea descrescătoare a mediilor.

TITULARIZARE 2014 . Pe linkurile de mai jos găsiți REZULTATE TITULARIZARE 2014 LA PROBELE PRACTICE si la inspectiile speciale la clasa, potrivit EDU.RO:

Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul ALBA
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul ARGES
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul ARAD
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – municipiul BUCURESTI
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul BACAU
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul BIHOR
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul BISTRITA-NASAUD
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul BRAILA
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul BOTOSANI
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul BRASOV
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul BUZAU
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul CLUJ
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul CALARASI
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul CARAS-SEVERIN
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul CONSTANTA
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul COVASNA
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul DAMBOVITA
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul DOLJ
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul GORJ
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul GALATI
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul GIURGIU
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul HUNEDOARA
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul HARGHITA
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul ILFOV
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul IALOMITA
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul IASI
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul MEHEDINTI
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul MARAMURES
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul MURES
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul NEAMT
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul OLT
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul PRAHOVA
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul SIBIU
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul SALAJ
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul SATU MARE
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul SUCEAVA
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul TULCEA
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul TIMIS
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul TELEORMAN
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul VALCEA
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul VRANCEA
Rezultate probe practice/inspectii titularizare 2014 – judetul VASLUI

EDU.RO TITULARIZARE 2014 CALENDAR

Lista finală a posturilor vacante a fost publicată la unităţile şcolare şi la inspectorat în data de 5 mai 2014 şi poate fi accesată şi AICI.

EDU.RO REZULTATE TITULARIZARE 2014  Ocuparea prin concurs a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar: verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs, a centrelor de concurs și a graficului de desfășurare a probelor la unitățile de învățământ și la inspectoratele școlare;

BAREME SI SUBIECTE TITULARIZARE 2014: Ce s-a dat la proba scrisă. REZULTATE TITULARIZARE 2014 EDU.RO

EDU.RO REZULTATE TITULARIZARE 2014 

Termen: 25 iulie 2014 – înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare;

Perioada: 25-26 iulie 2014 – rezolvarea contestațiilor;

Perioada: 28-29 iulie 2014 – afișarea rezultatelor finale.

Termen: 30 iulie 2014

EDU.RO REZULTATE TITULARIZARE 2014

Etapa I de repartizare – repartizarea în ședință publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învățământ, a candidaților care au obținut cel puțin media de repartizare 7,00 (șapte) la concursul din sesiunea 2014, conform art. 58 alin. (9) din Metodologie, în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturile didactice/catedrele vacante publicate în vederea angajării pe perioada nedeterminată:

a) repartizarea în ședință publică, la nivelul centrului de concurs/unitate de învățământ, a candidaților care au obținut cel puțin media 7,00 (șapte), conform art. 58 alin. (9) din Metodologie, în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturile didactice/catedrele vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată;

EDU.RO REZULTATE TITULARIZARE 2014 

Termen: 31 iulie 2014

b) repartizarea, în ședință publică, a candidaților cu media de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 58 alin. (9) din Metodologie, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, la nivelul centrelor de concurs în care au susținut atât proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, cât și proba scrisă sau în alte centre de concurs în care au susținut proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, în ordinea descrescătoare a mediilor;

Termen: 1 august 2014

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cosmin Olăroiu, de neoprit în Asia! Al-Jazira s-a calificat matematic în optimile Champions League Two
Capital.ro
Pensionarii din România se împrumută de trei ori mai mult decât în ultimii cinci ani. Facturile și tratamentele medicale le golesc bugetele lunare
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT