Patru nave de război ale NATO au părăsit Marea Neagră

Patru nave de război ale NATO care au participat la exerciţiile 'Breeze-2014' au părăsit apele Mării Negre, a indicat vineri o sursă din cadrul Statului Major al marinei militare ruse, citată de Interfax.
Alina Costache
25 iul. 2014, 08:09
Patru nave de război ale NATO au părăsit Marea Neagră

”Grupul de nave format din fregata italiană ITS Aviere, fregata franceză Surcouf, dragorul de mine ITS Rimini din Italia şi nava britanică HMS Chiddingfold care au participat la exerciţiile Breeze-2014, pe coasta Bulgariei, au părăsit joi apele Mării Negre şi se află acum la Istanbul”, a precizat sursa menţionată.

Cele patru nave fac parte din Gruparea Navală Permanentă de Luptă împotriva Minelor din Mediterana (NATO Mine Counter-Measures Group 2 — SNMCMG2).

Simultan cu exerciţiile Alianţei Nord-Atlantice, Rusia a efectuat ample manevre militare implicând forţe ale Flotei sale la Marea Neagră, la care au participat 20 de nave de război şi nave auxiliare, peste 20 de avioane şi elicoptere, efective ale infanteriei marine şi ale artileriei de coastă.

Sursa Interfax a amintit că, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Montreux, navele de război ale statelor neriverane pot să staţioneze în Marea Neagră nu mai mult de 21 de zile.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Edi Iordănescu, în locul lui Zeljko Kopic! Fostul selecționer, dorit înapoi în Polonia. Exclusiv
Capital.ro
Reguli pentru românii care locuiesc la bloc. Când poate fi oprită apa din cauza vecinilor cu datorii
Playtech.ro
Ce amendă primești dacă lași noroi pe șosea. Legea se aplică inclusiv vehiculelor care ies de pe terenuri
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT