Topul celor mai scumpe case din Bucureşti. Vezi la câte milioane ajunge un apartament

Printre cele mai scumpe case disponibile la vânzare se regăsesc un apartament de 3,5 milioane de euro şi o casă, construită în perioada interbelică, de 8.5 milioane de euro.
Nicu Stan
16 feb. 2012, 07:40
Topul celor mai scumpe case din Bucureşti. Vezi la câte milioane ajunge un apartament

Chiar dacă este criză pe piaţa imobiliară există oferte de zeci de milioane de lei. “Apartamentul este situat în zona Satul Francez, iar vila este construită în zona bisericii Armenească” a spus pentru RTV.NET, Robert Teodorescu, reprezentantul companiei imobiliare Regatta. Apartamentul este unul desosebit, având în dotare două living-uri, cinci dormitoare, fiecare cu dressing-ul său, precum şi şase băi. Cei care ar cumpăra un asemenea apartament ar mai beneficia de birou, bar, spălătorie, sală de fitness, SPA, precum şi de cameră tehnică. Apartamentul este deasemenea prevăzut cu Inteligent Building Management. Cu ajutorul acestui sistem se poate controla, din telecomenzi, sistemul de securitate, climatizarea, încălzirea în pardoseală, iluminatul, rulourile pentru geam, perdele, draperiile. În plus, locuinţa este prevăzută cu home cinema audio/video în toate camerele şi în băi, inclusiv în SPA. Noul proprietar va beneficia şi de garaj subteran încălzit pentru patru maşini.

Vila de opt milioane de euro

Vila promovată de Regatta este imobil monument istoric, casa Athanasovici, are o suorafaţă de 1500 de euro pătraţi, iar suprafaţa de teren este de 1100 de metri pătraţi. Clădirea este dispusă cu demisol, parter, etaj şi mansardă. Casa este prevăzută cu ornamente, stucaturi şi vitralii originale, iar imobilul a fost consolidat şi renovat.

Vilă cu 7,5 milioane sau 8,5 milioane de euro

Potrivit lui Daniel Crainic, administratorul site-ului imobiliare.ro, cea mai scumpă ofertă din partea firmei pe care o reprezintă, în materie de case, este o construcţie care se află în renovare, situată în zona Romană. Clădirea are un preţ de vânzare de 7,5 milioane de euro pentru clientul care o cumpără în faza de renovare în care se află, iar preţul pentru casa gata renovată este de 8,5 milioane de euro. Imobilul numără nu mai puţin de 18 camere, suprafaţa totală fiind de 2200 de metri pătraţi. Cea mai scumpă de apartamente de la imobiliare.ro constă într-un imobil din zona Nodului, care costă tot 3,5 milioane de euro. Apartamentul are o suprafaţă utilă de 560 de metri pătraţi, 12 camere, este dispus pe două etaje, are trei garaje şi alte şase locuri de parcare în aer liber, iar finisajele sunt de ultimă generaţie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT