Scandalul nudităţii lui Boc ajunge şi în Parlament

Raluca  Turcan (PDL), preşedintele comisiei de cultură, arte şi mass-media din Camera Deputaţilor, va cere o şedinţă comună a comisiei împreună cu cea de la Senat pentru a analiza difuzarea de către Antena 1 a imaginilor cu Emil Boc, surprins gol în vestiar. Totodată, Turcan a depus şi o sesizare la CNA pentru difuzarea imaginilor ce încalcă dreptul la viaţă privată, informează Mediafax.
Romania TV
15 feb. 2012, 16:38
Scandalul nudităţii lui Boc ajunge şi în Parlament

„În baza legislaţiei ce reglementează domeniul audiovizual, a dreptului constituţional la propria imagine, am solicitat CNA sancţionarea emisiunii «Un show păcătos», difuzată în data de 13 februarie, de postul de televiziune Antena 1, în cadrul căreia au fost prezentate imagini indecente, de natură a aduce atingere onoarei şi vieţii private”, a precizat Turcan.

Raluca Turcan a menţionat că îşi exprimă „indignarea” în legătură cu „lipsa de reacţie a Consiliului Naţional al Audiovizualului, autoritatea în drept a sancţiona derapajele grave ale posturile de televiziune, înregistrate în cadrul programelor difuzate, încălcând astfel litera legii şi deontologia profesională”.

„În săptămâna care urmează voi solicita convocarea unei şedinţe comune a celor două Comisii pentru cultură ale Parlamentului, pentru a analiza situaţia creată. Orice om, politic sau nu, persoană publică sau nu, are dreptul să reacţioneze atunci când prin acţiunea mass-media îi este încalcată demnitatea, onoare şi viaţa privată”, a adăugat Raluca Turcan.

În opinia lui Turcan, „viaţa niciunui om nu poate fi batjocorită în prime-time atât timp cât viaţa privată nu are niciun fel de influenţă asupra interesului public, asupra funcţiei, asupra instituţiei”.

„Suntem prea tineri ca democraţie pentru a ne permite să renunţăm la ideea de a avea o presă critică şi corectă, ci doar o presă tabloid care produce pe bandă mizerii pentru audienţă”, a adăugat Raluca Turcan.

CNA a primit mai multe sesizări de la telespectatori cu privire la ediţia de luni a emisiunii „Un show păcătos” de la Antena 1, unde a fost difuzată o înregistrare în care fostul premier Emil Boc apare nud, Consiliul urmând să analizeze respectivul program într-una din şedinţele sale viitoare.

„Am primit nouă sesizări (până la difuzarea acestei ştiri, n.r.) de la telespectatori. Se va întocmi un raport de monitorizare, care va intra în analiza Consiliului într-o şedinţă viitoare”, a declarat pentru MEDIAFAX Răsvan Popescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

În ediţia de luni seara a emisiunii „Un show păcătos” de la Antena 1 a fost difuzată o înregistrare în care fostul premier Emil Boc apare nud, în timp ce pare că se pregăteşte să se îmbrace într-un vestiar. În respectiva înregistrare, fostul premier apare filmat din spate.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
U Cluj i-a găsit deja înlocuitor lui Jovo Lukic. Are 4 goluri în SuperLiga în 2026. Exclusiv
Capital.ro
Regula care schimbă tot pentru cei care locuiesc la bloc. Ce poate face Asociația de Proprietari: Nu există obligație din punct de vedere legal
Playtech.ro
Falimentul firmei poate obliga salariatul să dea banii înapoi? Situația zilelor libere plătite în avans
Adevarul
Băsescu apără decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna pe Veștea premier, dar îi reproșează o greșeală. Ce îi transmite lui Bolojan
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Despărțire la CFR Cluj după o discuție cu Dan Petrescu: ”Ne-am strâns mâna și ne-am văzut fiecare de drum”
MediaFlux
Bani și teren gratuit pentru tineri. Comisia Europeană va prezenta soluțiile de sprijin pe 18 și 19 iunie
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți