Radu Mazăre a făcut din nou senzaţie pe litoral. Primarul a jucat rolul lui Ştefan cel Mare într-o scenetă

Mii de turişti au participat, sâmbătă seară, în piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia, la un spectacol al cărui protagonist a fost primarul Constanţei, Radu Mazăre, acesta interpretând rolul domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare, în cadrul unei scenete în care au fost prezentate momente istorice semnificative din timpul domniei acestuia.
Alina Costache
03 aug. 2014, 07:28
Radu Mazăre a făcut din nou senzaţie pe litoral. Primarul a jucat rolul lui Ştefan cel Mare într-o scenetă

Carele alegorice ale cluburilor au defilat având în frunte carul Primăriei Constanţa, pe care, la această ediţie a Carnavalului de la Mamaia, Mazăre s-a aflat călare pe un armăsar alb, din alaiul său făcând parte personaje precum fraţii Jderi, boierul Movilă, paharnicul Ulea, mama lui Ştefan cel Mare în interpretarea Irinei Loghin, dar şi Vrâncioaia – rol jucat de Maria Cârneci, scrie Agerpres.

Spectacolul organizat pe scena special amenajată în Piaţeta Cazinoului a început cu Irina Loghin, care a cântat o piesă dedicată memoriei domnitorului Ştefan cel Mare. După sceneta istorică, spectacolul a fost continuat de dansatoarele care au coborât de pe carele alegorice.

Înainte de a părăsi scena, Radu Mazăre le-a mulţumit tuturor celor care au făcut posibilă organizarea spectacolului.

„În primul rând vreau să le mulţumesc reginelor cântecului şi portului popular românesc, doamnelor Irina Loghin şi Maria Cârneci, care şi-au dorit din tot sufletul să fie alături de mine şi de noi la acest spectacol, (…), cascadorilor de la Buftea, care ne-au învăţat să ne luptăm şi să ne purtăm ca nişte oşteni adevăraţi, (…), salvamarilor, care, întotdeauna, în afară de treburile pe care şi le fac pe apă ca să vă salveze vieţile, ne ajută şi în aceste spectacole, (…), lui Dimitris, care este un cetăţean grec de origine, din Constanţa, cel care ne face carele alegorice, (…), celor de la FashionTV (…) care au făcut posibil acest spectacol, (…) celor de la comunitatea turco-tătară care au venit aici cu costumele lor, cu dansurile lor tradiţionale”, a afirmat primarul Constanţei.

VEZI şi Show cu RADU MAZĂRE şi MIHAELA RĂDULESCU la CARNAVALUL din MAMAIA VIDEO

Radu Mazăre a spus că vrăjmăşia dintre neamuri care era pe vremea lui Ştefan cel Mare nu mai există în prezent, cu excepţia vrăjmăşiei „băgate” de politică în neamul românesc.

„Dacă acum 500 de ani era vrăjmăşie între neamuri şi între credinţe, acum nu mai este aşa. În Dobrogea trăim cu toţii, români, greci, turci, machedoni, tătari, în bună pace. Din păcate, însă, în neamul românesc, politica a băgat vrăjmăşie”, a afirmat Mazăre.

La începutul lunii iulie, odată cu deschiderea din acest sezon estival a carnavalului din staţiunea Mamaia, la spectacolul organizat în piaţeta Cazinoului primarul Constanţei a interpretat rolul împăratului Cezar şi Mihaela Rădulescu pe cel al Cleopatrei.

Carnavalul de la Mamaia va continua până la încheierea sezonului estival, primarul Radu Mazăre urmând să interpreteze încă un rol, pe cel al faraonului Ramses.

Din acest an, Primăria Constanţa are un car alegoric propriu, construit pe şasiul unui autobuz dezafectat al Regiei Autonome de Transport în Comun Constanţa. Pentru amenajarea carului alegoric cu trei decoruri diferite, adaptate rolurilor interpretate de primarul Radu Mazăre, administraţia locală plăteşte 50.000 de euro din bugetul local, la care se adaugă cheltuielile cu sonorizarea, efectele de lumini şi zecile de figuranţi care însoţesc carul alegoric.

Citeşte şi Carnavalul lui Radu Mazăre din Mamaia are binecuvântarea Arhiepiscopului Tomisului: Este o propovăduire

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
A ajuns pe masa de operație imediat după meci! Imagini incredibile de la conferința de presă. Video
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Noua destinație de vacanță care le face concurență insulelor grecești. Tot mai mulți români o aleg în 2026
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul morții actriței Ece Irtem. O mușcătură de maimuță i-ar fi cauzat decesul
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Horoscop financiar de weekend. Cele trei zodii care vor atrage banii ca un magnet
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?