Patriarhia Română, reacţie la dezbaterile politice: BOR dezaprobă confruntarea politică motivată religios

Patriarhia Română face un apel către reprezentanţii clasei politice din România ca în dezbaterile electorale privind alegerile prezidenţiale din toamna acestui an să evite confruntările politice motivate religios, menţionând că potrivit legilor României cultele religioase sunt factori ai păcii sociale (Legea 489/ 2006, art. 7, alin. 1), nu motive pentru învrăjbirea populaţiei.
Iulian Tudor
04 aug. 2014, 14:18
Patriarhia Română, reacţie la dezbaterile politice: BOR dezaprobă confruntarea politică motivată religios

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES de de Biroul de Presă al Patriarhiei Române, în dezbaterile politice din media pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 au fost făcute, în ultimele zile, referiri nedrepte şi nedemne la adresa Bisericii Ortodoxe Române şi au fost exprimate opinii nefondate despre o presupusă implicare a acesteia în confruntările electorale.

‘BOR cooperează cu autorităţile de stat centrale şi locale pentru împlinirea binelui comun în societate şi are relaţii civilizate cu toate partidele politice, dar rămâne neutră din punct de vedere politic în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod fundamentate pe canoanele Ortodoxiei universale. Indiferent de doctrina politică, originea etnică, credinţa sau convingerile religioase ale candidaţilor în alegeri, clerului ortodox român îi este interzis să desfăşoare activităţi cu caracter partinic în comunităţile de credincioşi pe care le păstoreşte. Orice activitate partinică a clerului ortodox este contrară hotărârilor Sfântului Sinod şi dezaprobată de credincioşi’, precizează sursa citată.

Patriarhia Română reaminteşte că ‘priorităţile permanente ale BOR sunt lucrarea pastoral-misionară în mijlocul poporului român, ajutorarea săracilor şi a bolnavilor, activităţi educaţionale şi culturale în beneficiul comunităţilor româneşti din ţară şi străinătate, iar în această perioadă ajutorarea familiilor sinistrate din Oltenia şi din alte zone ale ţării afectate de inundaţiile din ultimele săptămâni, iar nu implicarea politică’.

Președintele interimar al PMP Timiș Daniel Funeriu a scris zilele trecute pe Facebook că „Biserica Ortodoxă este, în parte, infiltrată cu oameni în solda sovietoidă, care se află majoritar în Moldova și Oltenia”.

„Asta este cheia introducerii ortodoxiei ca temă de campanie de către Ponta. Mesajul adevărat este următorul: ‘dragă Rusie, spune-le preoților pe care-i controlezi să-și convingă enoriașii să mă voteze și dau eu la schimb ce vreți voi'”, a  scris Funeriu pe contul său de Facebook.

Şova: E îngrijorător că Alianţa Creştin-Liberală nu reacţionează la atacul lui Funeriu la adresa BOR

Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat (PSD), Dan Șova, a declarat, în replică, că lipsa unei reacții a Alianței Creștin-Liberale (ACL) față de atacurile extrem de dure ale lui Daniel Funeriu, președintele interimar al Partidului Mișcarea Populară (PMP) Timiș la adresa Bisericii Ortodoxe Române (BOR) este un lucru îngrijorător.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Tactica învingătoare prin care FCSB a fost pusă la pământ de CFR Cluj. „Să nu ajungă mingile la Bîrligea”. Exclusiv
Capital.ro
Când intră pensiile și alocațiile în luna septembrie? Bunicii își vor primi banii mai devreme
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Bătrâna, comuna uitată în munți, cu 50 de locuitori și pistă de biciclete. „Satele n-au apă și curent, iar pe pistă merg tractoarele”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața pe „Drumul Morții”, în județul Bacău. Alte trei persoane, printre care și un copil, au ajuns în spital
iamsport.ro
Afacere de milioane de euro între frații Pavăl și Ion Țiriac
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat