Sculptură cu DINŢI de OM descoperită în Mexic. Îl reprezenta pe Iisus

O imagine sculptată a lui Isus care este venerată în statul mexican Zumpango conţine dinţi de om şi nu de animal, ca în cazul celorlalte sculpturi elaborate în acelaşi secol, al XVIII-lea, a informat marţi Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie (INAH), citat de EFE, potrivit Agerpres.
Alina Costache
05 aug. 2014, 19:19
Sculptură cu DINŢI de OM descoperită în Mexic. Îl reprezenta pe Iisus

Descoperirea a fost posibilă datorită unei radiografii făcute sculpturii Cristo de la Paciencia înainte de a fi supusă restaurării, se afirmă într-un comunicat al INAH. ‘Este un lucru obişnuit ca sculpturile să conţină dinţi, care sunt de obicei din lemn sau din os, sculptaţi individual sau ca o placă’, a explicat Fanny Unikel, expert de la Şcoala Naţională de Conservare, Restaurare şi Muzeografie.

Însă în acest caz însă, sculptura are opt dinţi reali, provenind de la un adult. ‘Li se poate vedea inclusiv rădăcina’, a precizat el. Specialistul crede că piesele dentare au fost probabil donate în semn de recunoştinţă sau de adoraţie. ‘Credincioşii îşi donează părul pentru a se realiza podoaba capilară a sfinţilor, bani sau haine. În general, unghiile şi dinţii sunt realizaţi din oase sau corn de animale’, a spus el.

Citeşte şi Şocant. Unui adolescent i s-au extras 232 de DINŢI FOTO

Potrivit lui Unikel, dinţii se află în perfectă stare, deşi sculptura datează din secolul al XVIII-lea. ‘Este prima dată când descoperim o sculptură care are dinţi de om’, a mărturisit expertul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT