USL a contestat Guvernul la Curte. Ce se va întâmpla dacă sesizarea va fi admisă

Opoziţia a depus, joi, la Curtea Constituţională o sesizare de neconstituţionalitate a procedurilor de instalare a cabinetului condus de Mihai Răzvan Ungureanu. În cazul în care sesizarea va fi admisă, vor trebui reluate procedurile de audiere a miniştrilor în comisii şi apoi votul în plen, susţine senatorul PSD Dan Şova.
Romania TV
16 feb. 2012, 12:44
USL a contestat Guvernul la Curte. Ce se va întâmpla dacă sesizarea va fi admisă

„Am contestat modalitatea de învestire a guvernului României ce s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale, adică modul în care miniştrii au ajuns să fie votaţi în plenul Parlamentului”, a declarat pentru România TV, senatorul PSD Dan Şova. Acesta susţine că avizul comisiilor parlamentare nu s-a dat pentru mai bine de trei sferturi dintre miniştri, deşi acesta ar fi obligatoriu, chiar dacă este consultativ.

Întrebat de ce atât de târziu a fost depusă contestaţia, Şova a susţinut că opoziţia nu a avut până ieri acces la procesele-verbale prin care comisiile care nu au avut cvorum au făcut simple recomandări către plen.

Şova consideră că admiterea sesizării USL va face ca întreaga procedură de învestire să fie reluată, cu respectarea condiţiilor Constituţiei şi a Regulementelor Parlamentului.

„Dacă ne vor da dreptate, vă mărturisesc că încălcarea Constituţiei în această privinţă este absout flagrantă şi atunci votul de învestitură este nevalid. Ca atare, va trebui reluată procedura de învestire pentru Guvern”, a declarat Şova, precizând căva trebui şi ca audierile să fie reluate, cu obligativitatea ca acestea să fie în cvorum.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Câtă vreme poate rămâne în funcție Guvernul Bolojan și de ce România riscă luni întregi de blocaj politic
Capital.ro
Ce urmărește Gheorghe Dincă în penitenciar. Solicitarea care ajunge la Judecătoria Craiova
Playtech.ro
Exercițiul care i-a încurcat pe elevii de clasa a II-a la Evaluarea Națională. Mulți au greșit chiar prima cerință
Adevarul
Victorie după 7 ani de umilințe: mama care a învins sistemul pentru a-și vedea agresorul fiicei după gratii: „Acum merg cu capul sus”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Reacție neașteptată în cazul dispariției lui Alexandru. O femeie susține că a rămas șocată după întâlnirea cu mama băiatului
iamsport.ro
'N-a avut voie să antreneze în România!' Cristi Chivu, umilit la negocieri: 'Mi-a spus mie Mircea Lucescu'
MediaFlux
PAPARAZZI „Secretul” păstrat de Sorana Cîrstea pentru performanțele din ultima vreme! Marea jucătoare de tenis, la antrenament înainte de turneul de la Roma FOTO și VIDEO
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi