Transelectrica: Hăhăianu vrea să revină la conducerea companiei

Fostul director general al Transelectrica Horia Hăhăianu se gândeşte să revină asupra deciziei de a demisiona, susţinând că demisia de onoare nu produce efecte juridice şi că în contractul de mandat este menţionat un termen de 30 de zile în care se poate reveni asupra hotărârii de retragere.
Romania TV
16 feb. 2012, 14:43
Transelectrica: Hăhăianu vrea să revină la conducerea companiei

„Am studiat situaţia şi se pare că sunt probleme privind legalitatea demisiei de onoare. Demisia de onoare este morală, nu produce efecte juridice. Mi-am dar demisia de onoare din funcţia de director general al Transelectrica pentru că am considerat că nu sunt vinovat cu nimic şi am făcut-o ca efect al reacţiei Guvernului la anunţul privind resursele de energie”, a declarat Hăhăianu pentru MEDIAFAX.

El a adăugat că, după ce a demisionat, a studiat prevederile contractului de mandat şi că acestea îi dau posibilitatea să revină asupra demisiei în termen de 30 de zile.

Transelectrica a transmis vineri, când o bună parte din ţară era grav afectată de temperaturi scăzute, zăpadă şi viscol, un comunicat în care se spune că, „din cauza deficitului de energie electrică” din sistemul energetic naţional, în anumite ore nu sunt resurse pentru acoperirea necesarului de consum şi de export. Compania a mai anunţat că nu există rezervele necesare unei funcţionări sigure a sistemului, astfel că Transelectrica este nevoită să aplice reducerea graficelor de export conform procedurii operaţionale.

Ulterior, premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a solicitat ministrului Economiei să îl demită pe Hăhăianu, iar luni ministrul Lucian Bode l-a revocat din funcţie.

Fostul şef al Transelectrica spune că nu putea fi revocat întrucât a îndeplinit toate obiectivele trecute în contractul de mandat.

Întrebat dacă reprezentanţii Ministerului Economiei au minţit atunci când au comunicat că a fost revocat, fostul director a spus: „Ministerul nu a minţit, poate a fost o exprimare grăbită”.

Ministrul Economiei, Lucian Bode, a afirmat miercuri, solicitat să clarifice dacă Hăhăianu a demisionat sau a fost revocat, că „există un premier al României, Mihai Răzavan Ungureanu, un ministrul al Economiei, Lucian Bode, restul sunt discuţii”.

Transelectrica a transmis miercuri Bursei de Valori o informare în care se arată că, având în vedere demisia de onoare înaintată de Hăhăianu şi un ordin al Ministerului Economiei, Consiliul de Administraţie a decis revocarea din funcţia de director general, încetarea contractului de mandat începând de marţi şi transferul atribuţiilor către directorul general adjunct, Octavian Lohan.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
„Vai, vai, vai! Le vine și lor rândul”. Polemică pe arbitraj între Gigi Becali și Mihai Rotaru: „Hai să vedem la meciurile directe”
Capital.ro
S-a aflat planul lui Călin Georgescu. Decizia care schimbă tot: Va fi succesul propriu
Playtech.ro
Ce trebuie să faci cu frunzele uscate din curte? Iei amendă de 20.000 de lei dacă le dai foc
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
E convins că încă un finanțator din SuperLiga ”se bagă” peste antrenor: ”Bineînțeles că o face! Așa au fost obișnuiți, exact ca Gigi”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai