Legătura Iohannis-Băsescu: Edilul Sibiului a vrut de trei ori să-i acorde titlul de cetăţean de onoare

Klaus Iohannis, prezidenţiabilul PNL, a vrut să-i acorde de trei ori titlul de cetăţean de onoare al Sibiului preşedintelui Traian Băsescu. Iohannis se declara, la un moment dat, dezamăgit că şeful statului nu a răspuns invitaţiei sale de a primi distincţia.
Filip Stan
08 aug. 2014, 08:38
Legătura Iohannis-Băsescu: Edilul Sibiului a vrut de trei ori să-i acorde titlul de cetăţean de onoare

În anul 2007, când municipiul Sibiu a fost Capitală Culturală Europeană, mai multe personalităţi care au contribuit la buna desfăşurare a programului şi a pregătirilor au primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Sibiu. Printre aceste personalităţi s-a aflat şi Traian Băsescu, însă acesta nu şi-a ridicat nici până în prezent distincţia.

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a încercat de trei ori să-i acorde titlul lui Băsescu, dar fără succes.

În 2008, Klaus Iohannis mărturisea că este dezamăgit de faptul că preşedintele Traian Băsescu nu a răspuns în nici un fel invitaţiei de a primi titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Sibiu. Edilul făcea această declaraţie în condiţiile în care numele său a fost vehiculat pentru postul de premier, acesta spunând că nu-şi doreşte nici să fie prim-ministru, nici să facă parte din viitorul Guvern.

În iunie 2009, primarul Sibiului anunţa însă că reia discuţiile pentru ca preşedintele Traian Băsescu să vină la Sibiu să-şi ridice titlul de cetăţean de onoare, care i-a fost decernat în 2007.

În februarie 2010, premierul Emil Boc a fost la Sibiu şi l-a vizitat pe Klaus Iohannis la Primărie. Potrivit presei locale, în aceeaşi perioadă, primarul Sibiului a spus că va relua demersurile pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare preşedintelui Traian Băsescu.

Anul trecut, Iohannis s-a declarat resemnat: „Categoric titlul există şi poate fi înmânat, dar nu mai este niciun fel de urgenţă, după cinci ani urgenţa dispare. (…) Preşedintele are o agendă extrem de încărcată şi noi încercăm să ne pliem pe această agendă”.

Klaus Iohannis a fost şi el apreciat cu distincţii de Traian Băsescu. În 2007, Klaus Iohannis primea, în cadrul unei ceremonii desfăşurate, la Palatul Cotroceni, înalte distincţii pentru succesul proiectului „Sibiu / Hermannstadt Capitală culturală europeană”.

De altfel, relaţiile dintre Iohannis şi Băsescu au avut momente cordiale. Înainte de alegerile prezidenţiale din 2004, Klaus Iohannis spunea că noul candidat al Alianţei, Traian Băsescu, este la fel de bun ca Teodor Stolojan, iar în privinţa fotoliului de premier preciza: „dacă va exista o asemenea propunere, voi medita profund”.

În 2007, în timpul unei vizite la Sibiu, Traian Băsescu spunea că i-a oferit primarului Sibiului funcţia de ministru al Educaţiei. Presa locală scria că Băsescu i-a oferit fotoliul de ministru, însă Johannis l-ar fi respins, pe motiv că Sibiul tocmai fusese desemnat Capitală culturală şi proiectul îl solicita la Sibiu.

Legăturile dintre cei doi sunt confirmate şi de o serie de vizite efectuate de Traian Băsescu, Iohannis regăsindu-se în delegaţia care îl însoţea.

Potrivit tribuna.ro,  în martie 2007, Klaus Iohannis şi Traian Băsescu au plecat într-o vizită oficială în Luxemburg, la invitaţia Marelui Duce Henri. În 2006, Klaus Iohannis şi deputatul Ovidiu Ganţ l-au însoţit pe Traian Băsescu în timpul unei vizite oficiale în Germania, după ce în 2005, Iohannis fusese invitat de Băsescu să facă parte din delegaţia oficială care pleca în Germania, la întâlniri cu preşedintele, cancelarul şi alte oficialităţi germane.

Klaus Iohannis s-a declarat anterior alegerilor locale din 2008 si un sustinator al presedintelui Traian Basescu, insa dupa castigarea celui de al treilea mandat de primar al Sibiului s-a aliat cu PNL.

Inainte de alegerile generale, Iohannis a declarat clar ca el va vota cu candidatii PNL si ca este pro-liberal, fiind mult mai rezervat in declaratiile sale referitoare la Traian Basescu si criticandu-i dur pe vicepresedintii PD-L, parlamentarii de Sibiu, Raluca Turcan si Cornel Stirbet.

Dupa ce PD-L a castigat detasat alegerile parlamentare de la Sibiu, avand patru parlamentari, Iohannis a precizat ca doreste colaborare cu toate partidele ai caror parlamentari vor ajuta orasul.

 

DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Filmul de pe Disney care este pe prima poziție. E o poveste captivantă la care se pot uita copiii, dar și adulții
Capital.ro
Schimbare pentru românii cu buletin! Se aplică în toată UE începând de anul viitor
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru locatarii de blocuri: Cum vor fi convocați de acum proprietarii la ședințele asociației
DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Adevarul
Mărturia unui mercenar cubanez care a dezertat din armata rusă: „Ne loveau pentru a scoate frica din noi”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Când râsul provoacă haos. Gluma care a declanșat criza hârtiei igienice
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Accident naval în Tulcea, pe brațul Sulina! Cinci persoane au ajuns la spital, după ce o barcă a intrat în mal
Cancan.ro
BREAKING! Ilie Bolojan taie pensiile speciale: Vor fi ATACATE! A făcut anunțul bombă în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Piedone a ajuns la Costinești și a găsit mizerie și alimente stricate. „Aici cred că e vopseaua lui Ceaușescu”
Capital.ro
Marea actriță ne-a părăsit. Era cea mai frumoasă: A devenit o stea pe cer
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
O fetiță de 9 ani a îndurat șase ore de chin până când a murit. Propria mamă a lăsat-o în mașină, în soare, cât ea era la muncă
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
A crescut vârsta de pensionare din iulie 2025! Lovitură dură pentru seniori
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pion într-un joc diplomatic controversat. Ce s-a întâmplat cu femeia vândută de Nicolae Ceușescu unui canibal african