Poliţiştii au reţinut sâmbătă 330 de permise de conducere şi au dat aproape 6.900 de amenzi

Poliţiştii rutieri au reţinut sâmbătă 330 de permise de conducere, 110 pentru alcool şi 101 pentru viteză, fiind retrase 110 de certificate de înmatriculare, fiind aplicate şi 6.891 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/ 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, informează un comunicat IGPR, citat de Agerpres.
Romania TV
17 aug. 2014, 14:17
Poliţiştii au reţinut sâmbătă 330 de permise de conducere şi au dat aproape 6.900 de amenzi

Dintre acestea, 111 amenzi au fost aplicate pentru consum de alcool la volan, 3.240 pentru depăşirea vitezei legale, 126 pentru depăşire neregulamentară, 13 pentru neacordare de prioritate autoturismelor şi şapte pentru neacordare de prioritate pietonilor.

Poliţiştii au depistat, pe perioada vacanţei de Sfânta Maria, 374 de infracţiuni, dintre care 203 în flagrant delict. Dintre acestea, 159 au fost la regimul circulaţiei (64 pentru alcool şi 35 pentru conducere fără permis), 170 au fost de natură judiciară şi 17 de natură economico-financiară.

Lucrătorii de poliţie au aplicat, de asemenea, 9.198 de sacţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.384.597 de lei.

Cu ocazia minivacanţei de Sfânta Maria, Poliţia Română a angrenat zilnic în stradă 8.187 de poliţişti de la structurile de ordine publică, 1.895 de la rutieră, 802 de la investigaţii criminale, 657 de la Poliţia Transporturi, 205 de la investigarea fraudelor şi 114 de la structurile de arme, explozivi şi substanţe periculoase.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
Șefa TVR recunoaște greșeala de la cursa lui David Popovici: „Un coleg a întrerupt emisia”. Ce s-a decis pentru marea finală de la 100 metri. Exclusiv
Capital.ro
Dispozitiv incendiar, plasat lângă Ambasada României din Berna. MAE confirmă: A fost deschisă o anchetă
Playtech.ro
Vacanța din octombrie 2026. Câte zile libere vor avea elevii și când se întorc la școală
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
Dragomir, verdict sceptic despre atacantul transferat în SuperLiga: ”Jucătorii de mare valoare au stabilitate”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu zodiile de foc după Eclipsa de Soare în Leu, din 12 august 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat