Premierul Victor Ponta va dona sânge la Tulcea: Trebuie să tragem semnalul de alarmă în toată ţara

Premierul Victor Ponta va dona sânge, vineri dimineaţă, la Tulcea, dorind astfel să-i încurajeze pe cei care ezită să se implice în campanie şi alăturându-se miniştrilor din Cabinet care au donat sânge joi la Bucureşti.
Filip Stan
21 aug. 2014, 17:46
Premierul Victor Ponta va dona sânge la Tulcea: Trebuie să tragem semnalul de alarmă în toată ţara

Joi, miniştrii Nicolae Bănicioiu, Titus Corlăţean, Ioana Petrescu, Robert Cazanciuc şi Eugen Teodorovici au donat sânge pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la lipsa sângelui din centrele de transfuzii, iar premierul Victor Ponta vrea să se alăture şi el acestei campanii. „Am vrut să merg cu ei, dar m-am gândit că, dacă vin aici, la Tulcea, putem da un semnal că nu doar în Bucureşti este nevoie de donatori de sânge, ci în toată ţara. Cu siguranţă, această campanie de conştientizare este extrem de necesară”, a spus Victor Ponta.

Şeful Executivului a apreciat şi campania prin care se încearcă strângerea de fonduri pentru persoanele care suferă de afecţiuni extrem de grave. „Poate că această campanie (cea de donare de sânge – n.r.) este chiar mai necesară decât cea cu gheaţa turnată în cap, deşi şi aceea are un scop extrem de nobil, de a strânge fonduri pentru afecţiunile extrem de grave. Toate campaniile sunt foarte bune şi, prin exemplul propriu şi prin solicitările pe care le facem, este important să transmitem acest mesaj către toată lumea”, a menţionat Victor Ponta.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a făcut marţi un apel către cetăţeni pentru donarea voluntară de sânge, având în vedere sesizările primite în ultimele zile privind deficitul din unele unităţi sanitare. În această campanie s-au implicat atât iniţiatorul apelului, cât şi miniştrii Titus Corlăţean, Ioana Petrescu, Robert Cazanciuc, Eugen Teodorovici, care au donat sânge joi la Centrul de Transfuzie Sanguină din Bucureşti.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, se află, începând de joi, la Tulcea, alături de conducerea la nivel naţional a partidului şi de şefi ai organizaţiilor judeţene ale partidului, pentru a discuta atât despre proiectele legislative din următoarea sesiune parlamentară, cât şi despre campania electorală care urmează şi proiectul său prezidenţial.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT