FMI şi Comisia Europeană nu sunt de acord cu revenirea la sistemul de pensii speciale

Pensiile speciale ar putea fi amânate până în 2016. Deşi Guvernul vrea să revină la legea pensiilor speciale pe bugetul din 2015, Comisia Europeană şi FMI se opun. Cum acordul cu instituţiile financiare este valabil până în primăvara anului viitor, FMI şi Comisia Europeană ar putea să se împotrivească la discuţiile din toamnă, când vor reveni în ţară.
Iulian Tudor
23 aug. 2014, 17:32
FMI şi Comisia Europeană nu sunt de acord cu revenirea la sistemul de pensii speciale

Guvernul ia în calcul varianta revenirii pensiilor speciale chiar de anul viitor, potrivit România TV. Asta înseamnă că aviatorii, militarii, diplomaţii şi grefierii nu vor mai primi indemnizaţii, ci pensia întreagă. „Ne uităm cu multă atenţie cum putem să repunem în plată pe pensionarii actuali şi pe cei viitori care beneficiază de acest tip de legi speciale”, a declarat ministrul Muncii, Rovana Plumb.

Revenirea la pensiile speciale a mai fost discutată cu FMI şi Comisia Europeană. Răspunsul a fost negativ. „Noi nu am revenit la pensiile speciale pentru că asta e un „red line” cu FMI, Comisia Europeană, care nu vor revenirea la pensiile speciale”, a declarat Victor Ponta.

FMI şi Comisia Europeană s-ar putea impune, din nou, în luna octombrie, atunci când se întorc în ţară pentru a discuta bugetul pe 2015. Dacă guvernul nu se va înţelege cu instituţiile financiare, pensiile speciale nu vor putea intra pe bugetul pe 2015. Adică, este posibil ca abia din 2016 aviatorii, militarii, diplomatii si grefierii sa revină la pensiile din 2010.

CITEŞTE ŞI: Rovana Plumb: Amnistia fiscală pentru pensionari şi mame este o soluţie de reparare socială

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT