CUTREMUR PUTERNIC de 4,6 în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 s-a produs, duminică dimineaţa, în Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.
Iulian Tudor
24 aug. 2014, 07:35
CUTREMUR PUTERNIC de 4,6 în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 10.12, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 147 de kilometri.

Este ceva foarte obişnuit. Ar trebui să înţelegă toată lumea că Vrancea este o zonă activă. Un cutremur de 4,6 este ceva firesc, o să vină şi cutremurul ăla mare, să nu se îndoaiască. Nimeni nu ştie când, dar sigur vine. Este şi cazul, pentru că au trecut 37 de ani de la ultimul. Toată chestiunea este dacă va veni anul acesta sau peste 10 ani„, a declarat academicianul Mircea Săndulescu.

Cele mai apropiate oraş de epicentrul cutremurului au fost Covasna (29 de kilometri), Târgu Secuiesc (45 de kilometri), Săcele (49 de kilometri), Sfântu Gheorghe (51 de kilometri), Vălenii De Munte (53 de kilometri).

Seismul nu a provocat pagube materiale sau răniri de persoane.

Cel mai mare seism din acest an, din România, s-a produs în 29 martie şi a avut o magnitudine de 5 pe scara Richter.

Directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu, susţine că în România „un cutremur major este posibil să se întâmple în 2040 sau spre sfârşitul secolului”. De altfel, şi directorul ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pamântului, Mircea Radulian, susţine că se aşteptă la un cutremur de magnitudine 7.

CITEŞTE ŞI: Cele mai puternice cutremure din ultimul secol în lume. Când a fost cel mai puternic cutremur în România

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
A fost penalty la Assad? Cristi Balaj, verdict nemilos pentru Universitatea Craiova. Exclusiv
Capital.ro
Alocația după 18 ani. Copiii majori care mai primesc bani de la stat în 2026. Condiția obligatorie prevăzută de lege
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat