Dan Şova: Liderii PNL să lase ipocrizia deoparte

Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, îi acuză pe liberali de ipocrizie, după ruperea USL, şi consideră că "se impune o clarificare de bun-simţ a tuturor aleşilor care sunt pro şi contra regimului Băsescu-PDL".
Romania TV
24 aug. 2014, 11:29
Dan Şova: Liderii PNL să lase ipocrizia deoparte

Dan Şova spune că, după ruperea USL, PNL nu a trădat doar încrederea foştilor colegi de alianţă, ci şi pe a alegătorilor.

„Pe subiectul schimbării şi al trădării votului primit în 2012, liderii liberali sunt de o ipocrizie fără seamăn. Pentru că nu este bine să vorbim doar în plan teoretic, iar tupeul celor din PNL trebuie transpus în practică, exemplul cel mai strigător la cer, dar şi cel mai evident, al trădării votului dat de români s-a petrecut chiar în Bucureşti. USL a câştigat alegerile locale din Bucureşti cu un scor de peste 60%, noi fiind mandataţi să alungăm PDL-ul de la putere. Acum, liberalii au trădat USL şi votul bucureştenilor, şi s-au aliat iar cu PDL, devenind majoritari în CGMB. Astfel, cei din PNL au desăvârşit trădarea, liberalii arătându-le celor două milioane de bucureşteni că nu dau doi bani pe votul lor”, susţine Dan Şova.

Fostul ministru al Transporturilor răspunde şi acuzaţiilor lansate de opoziţie, potrivit cărora PSD intenţionează să stimuleze migraţia politică. „Noi le dăm şansa aleşilor locali să decidă măsura în care votul şi mandatul pe care le-au primit de la români în 2012 sunt importante, iar cei din PNL şi ACL se revoltă, acuzând că noi stimulăm migraţia. Or, noi suntem convinşi că vorbim în numele a milioane de români care au votat USL, punându-şi speranţa în acel proiect politic, că vorbim alături de cei 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea preşedintelui Băsescu şi care le spun celor din PNL că nu poate exista migraţie sau trădare mai mari decât cele făcute de Partidul Naţional Liberal, în frunte cu Klaus Iohannis, anul acesta„, declară Şova.

„Domnii Iohannis, Predoiu şi toţi ceilalţi membri ai corului de bocitoare ar trebui să lase ipocrizia deoparte: simpla lor prezenţă în spaţiul politic actual, titulaturile lor de prezidenţiabil şi premier din umbră, absolut totul când vine vorba de ACL este construit pe trădarea votului românilor. Dacă cei din ACL vor într-adevăr să respecte votul românilor au două opţiuni. Fie îşi dau demisia, merg în faţa electoratului şi cer un nou vot din postura de aleşi locali ai ACL, fie permit fiecărui ales local să aleagă ce proiect politic vrea să ducă mai departe: cel al USL, continuat de noi, sau cel al regimului Băsescu-PDL, continuat acum de ACL”, punctează Dan Şova.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Cât stă, de fapt, băiatul lui Adi Mutu pe telefon. ”Briliantul” a dat cărțile pe față
Capital.ro
Ora de vară 2026 în România. Data când se schimbă ora în România. Se dă ceasul înainte cu o oră
Playtech.ro
Închiderea balcoanelor de la parter. Reguli de care să ţii cont în 2026
Adevarul
Ipoteză șocantă în cazul copilului căzut de la etajul 9: ce au observat vecinii înainte de moartea băiețelului de 5 ani
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj