Cererile de pensionare ale judecătorilor Mustaţă şi Rovenţa,amânate până la soluţionarea dosarelor de corupţie

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a amânat marţi cererile de pensionare formulate de judecătorii Stan Mustaţă şi Elena Rovenţa, suspendaţi în prezent din funcţie, până la soluţionarea definitivă a dosarelor de corupţie în care sunt implicaţi, informează Agerpres.
Romania TV
26 aug. 2014, 11:27
Cererile de pensionare ale judecătorilor Mustaţă şi Rovenţa,amânate până la soluţionarea dosarelor de corupţie

Membrii CSM au motivat amânarea dezbaterilor invocând intrarea în vigoare a legii prin care magistraţii corupţi nu mai pot beneficia de pensii speciale.

Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi s-a aflat nota Direcţiei resurse umane privind cererea de pensionare formulată de Stan Mustaţă, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, precum şi cea referitoare la cererea formulată de Elena Rovenţa, judecător la Tribunalul Bucureşti.

CSM a mai amânat, în 30 mai, discutarea cererii de pensionare a judecătorului Stan Mustaţă, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru mai multe fapte de corupţie, după ce a cerut bani de la persoane condamnate sau inculpate pentru a da soluţii favorabile acestora.

Judecătoarea Elena Rovenţa a fost trimisă în judecată tot în stare de arest preventiv. Aceeaşi decizie a fost luată pentru alţi trei judecători de la Tribunalul Bucureşti, pentru oamenii de afaceri Dan Adamescu, Iosif Armaş, Gabriel Hanganu şi pentru patru practicieni în insolvenţă. Toţi sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind decizii favorabile în dosare de insolvenţă.

În 14 iulie, preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea prin care magistraţii şi membrii personalului de specialitate juridică ce au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune de corupţie nu mai beneficiază de pensia de serviciu. 

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Soluția prin care România ar deveni o adevărată forță în fotbalul mondial. Pașii simpli care ar duce performanțe uriașe, planul lui Mitică Dragomir
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 8 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină în România. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
De ce este Nicușor Dan la Summitul NATO de la Ankara și ce poate obține România. Miza uriașă de la Marea Neagră
Adevarul
Ce au mâncat liderii NATO la dineul oficial de la Ankara. De la mantı și biban de mare la baclava regală cu înghețată de Maraș
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Timiș! Un bărbat a ajuns de urgență la spital, după impactul dintre un autoturism și un autotren
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Mai mulți bani la pensie. Cât se va plăti din luna iunie 2026
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?