Cristian Petrescu: MDRT s-ar putea implica în reabilitarea Centrului Vechi al Bucureştiului

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului s-ar putea implica în reabilitarea şi revitalizarea Centrului Istoric al Capitalei, zonă care poate deveni o atracţie pentru turiştii străini care vizitează Bucureştiul, a declarat pentru Mediafax ministrul de resort, Cristian Petrescu.
Romania TV
19 feb. 2012, 10:36
Cristian Petrescu: MDRT s-ar putea implica în reabilitarea Centrului Vechi al Bucureştiului

„Primăria Capitalei nu are destule programe de promovare a Bucureştiului ca destinaţie turistică. Mă miră lipsa de interes pentru turism a primarului Sorin Oprescu, pentru că turismul este unul dintre domeniile cu cele mai mari rate de creştere„, a spus Petrescu.

El a afirmat că turismul ar putea aduce noi locuri de muncă în Capitală, precum şi venituri consistente la bugetul local şi central.

Cristian Petrescu susţine, totodată, că Asociaţia de Turism Bucureşti, din care face parte şi Primăria Capitalei, nu funcţionează.

„Voi solicita un punct de vedere al Consiliului General al Municipiului Bucureşti cu privire la strategia de dezvoltare turistica a Capitalei. Bucureştenii merita mai multă apreciere pentru patrimoniul cultural – artistic şi pentru serviciile de loisir, iar primăria Capitalei nu a gestionat suficient această temă„, a afirmat ministrul.

El crede că, pe lângă Palatul Parlamentului sau Muzeul Satului, în câţiva ani şi Centrul Vechi al Capitalei ar putea deveni o atracţie pentru turiştii străini.

„În Centrul Vechi trebuie rezolvate mai întâi problemele de infrastructură, inclusiv cele legate de reabilitarea unor clădiri. Doar apoi această zonă poate fi promovată în străinătate„, a afirmat Cristian Petrescu.

El a spus că ministerul pe care îl conduce ar putea încerca impulsionarea finalizării lucrărilor din Centrul Istoric, pentru scoaterea acestui produs pe piaţa turistică, prin exercitarea atribuţiilor care revin Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), conform OG 77/2001.

„Am cerut o evaluare a impactului pe care implicarea MDRT l-ar putea avea asupra reabilitării şi revitalizării Centrului Istoric Bucureşti. Dacă din analiză rezultă că am putea impulsiona finalizarea lucrărilor, cu siguranţă că vom acţiona„, a adăugat el.

Ordonanţa menţionată declară Centrul Istoric al Capitalei drept zonă de interes naţional şi instituie un consiliu de coordonare a proiectului, din care MDRT face parte şi asigură, în acelaşi timp, secretariatul respectivului for. Conform actului normativ, proiectul poate fi finanţat inclusiv de Guvern, prin MDRT.

Ministrul a mai spus şi că Primăria Capitalei nu ţine cont de planul de marketing al Bucureştiului, pus la dispoziţie de MDRT. „Vom dezvolta programe speciale pentru Bucureşti. Ştim ce avem de făcut, suntem pregătiţi. V-aţi întrebat de ce Bucureştiul nu se situează printre capitalele vizitate în primul rând pentru atracţiile turistice, şi nu doar pentru business?„, a adăugat el.

Din soluţiile prezentate în planul de marketing rezultă că segmentului de turism de business din Bucureşti trebuie să i se adauge noi componente, precum turismul de evenimente, cel cultural şi turismul de sănătate.

De asemenea, se vizează o poziţionare a oraşului ca destinaţie recunoscută printre tineri datorită vieţii de noapte şi animaţiei, dar şi printre alte categorii de vârstă care pot fi atrase prin evenimente culturale, cum ar fi festivalul George Enescu, patrimoniu (muzee, clădiri vechi, situri istorice), circuite în împrejurimile oraşului şi chiar turism balnear, spa şi wellness, prin exploatarea apelor termale din nordul Capitalei

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
De ce Dobre e o deziluzie, iar Moruțan e revelație! Adevărul de necontestat la Rapid dat de cifrele Wyscout
Capital.ro
Planul noului Guvern pentru debirocratizare și digitalizare. Statul nu mai cere documente pe care le are deja, apar „Primăriile fără hârtii” și portofelul digital RO Wallet
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Val de îmbolnăviri în județul Vaslui. Copiii, printre cei mai afectați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT